Începe înscrierea în clasa pregătitoare

0
330

De astăzi, începe completarea, de către părinţi, a cererilor prin care aceştia solicită înscrierea copiilor în clasa pregătitoare şi direct în clasa I a celor care nu au urmat cursurile clasei pregătitoare. Este doar o etapă dintr-un calendar amplu, cu finalitate în luna aprilie.

Practic, procesul a început pe 16 februarie, când au fost afişate circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare şi clasele aprobate pentru învăţământul pregătitor. De asemenea, în aceeaşi zi a fost afişat şi programul de evaluare a dezvoltării psihosomatice a elevilor, la solicitarea părinţilor. Au urmat întâlniri de informare şi consiliere a părinţilor copiilor care vor fi cuprinşi în această formă de învăţământ şi „Ziua porţilor deschise” în fiecare unitate care are clase pregătitoare.

Procedura se finalizează în aprilie

De astăzi, părinţii pot completa cererile-tip de înscriere a copiilor, atât on-line, cât şi la sediul unităţii şcolare unde solicită înscrierea. Procedura are ca termen de finalitate data de 13 martie. Va urma prima perioadă efectivă de înscriere, începând cu data de 16 martie, când Comisia Naţională va procesa toate cererile în care părinţii au ales şcoala de circumscripţie. Între 17 și 19 martie, fiecare unitate de învăţământ va analiza cererile părinţilor care au optat pentru o altă instituţie decât cea de care aparţin, admiterea sau respingerea urmând să fie făcute conform criteriilor de departajare stabilite de conducerea fiecărei şcoli. Pe 20 martie, Comisia Naţională va procesa repartizarea în şcolile de circumscripţie a celor care nu au fost admişi la altă unitate de învăţământ. O zi mai târziu, vor fi afişate listele cu cei înmatriculaţi, cu locurile rămase libere şi cu numărul celor neînscrişi.

Va urma a doua perioadă efectivă de înscriere, când, după comunicarea procedurii specifice de repartizare pe locurile disponibile, între 24 martie – 3 aprilie vor trebui depuse cereri de înscriere, pe 10 aprilie urmând să fie afişate clasele pregătitoare şi numărul de preşcolari admişi. Inspectoratul Şcolar Judeţean va centraliza , între 14-17 aprilie, cererile părinţilor ai căror copii au rămas neînscrişi, urmând ca acestea să fie soluţionate în interesul elevului. Conform planului de şcolarizare 2015/2016, în Dolj au fost aprobate 5.100 de locuri pentru 250 de clase pregătitoare.

Procedură asemănătoare şi pentru clasa I

Tot astăzi începe şi depunerea, la şcolile de circumscripţie, a cererilor de către părinţii care solicită înscrierea direct în clasa I a elevilor care nu au urmat clasa pregătitoare în anul şcolar 2014/2015, data-limită fiind 13 martie. Soluţionarea se va realiza în perioada 16-20 martie, iar pe 23 martie va începe şi depunerea cererilor pentru înscrierea la altă şcoală decât cea de care aparţin, analizarea acestora fiind făcută între 7-9 aprilie, pe 10 aprilie listele cu elevii admişi în clasa I urmând să fie afişate.