Proiect: Parlamentarii cu funcţii în societăţi, incompatibili doar dacă au activităţi conform ANAF

0
305

Un grup de 16 parlamentari a iniţiat un proiect potrivit căruia calitatea de parlamentar este incompatibilă cu cea de preşedintele, vicepreşedinte, director, administrator, membru CA al societăţior comerciale doar în cazul în care acestea desfăşoară activităţi comerciale conform documentelor ANAF.

În prezent, Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei prevede că funcţia de deputat sau senator este incompatibilă cu cea de preşedintele, vicepreşedinte, director, administrator, membru CA ale societăţilor comerciale.

Iniţiatorii au considerat că sunt foarte multe cazuri când parlamentarii au înfiinţat societăţi comerciale care nu au funcţionat niciodată sau “au uitat de ele” şi atunci ANI i-au considerat incompatibii, conform legislaţiei actuale. “Reglementarea propusă este motivată de necesitatea eliminăriimultor procese care apar datorită unor neglijenţe, ceea ce duce inutil la consum de timp şi de bani. Sunt foarte multe cazuri când s-au înfiinţat societăţi comerciale care nu au funcţionat niciodată sau chiar s-a uitat de ele. Aceste situaţii au fost constatate de ANI care, conform legislaţiei acutale, sunt considerate ca stări de incompatibilitate. Pentru rezolvarea acestei situaţii trebuie urmată o cale destul de lungă, plecând de la Instanţele judecătoreşti din teritoriu, pânp la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Considerăm că modificarea propusă elimină multe procese birocratice care aduc deservicii statului de drept”, au apreciat iniţiatorii.

Astfel proiectul prevede: “calitatea de deputat sau senator este, de asemenea, incompatibilă cu funcţia de preşediunte, vicepreşedinte, director, director general, director, admninistrator, membru al Consiliului de Administraţie, cenzor la societăţile comerciale care desfăşoară activităţi comerciale ce rezultă din documentele ANAF, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice”. Printre cei 16 iniţiatori se numără parlamentarii Marin Nicolae (PSD), Duruţ Aurel (PSD), Cristiana Anghel (PC), Butunoi Daniel (PSD), Dorin Păran (PNL), Cezar Cioată (PC), Mircea Banias (PC). Proiectul a fost depus al Senat în 19 februarie, se află în consultare publică la acest for legislativ.