Primăria Craiova participă cu 550.000 de lei la Eurovision

0
340

Finala selecției naționale pentru Eurovision se va desfășura la Craiova. Consilierii municipali au aprobat, în ședința de miercuri, asocierea cu Societatea Română de Televiziune, urmând ca, pentru organizarea evenimentului, autoritățile locale să pună la dispoziție Sala Polivalentă, dar și o contribuție financiară de 550.000 de lei de la bugetul local. Biletele costă între 20 și 150 de lei și vor fi puse în vânzare începând de luni, 23 februarie, putând fi cumpărate de la Sala Polivalentă, Filarmonica „Oltenia“, Teatrul „Colibri“, Opera Română Craiova și din rețeaua Eventim.

 

Autoritățile locale consideră că finala Eurovision, care va fi transmisă în direct din Bănie, pe data de 8 Martie, este o ocazie de promovare a municipiului care nu putea fi ratată. În raportul care însoțește proiectul de hotărâre se spune că buna organizare a acestui eveniment, care cade în sarcina Primăriei Craiova, va fi „imaginea noastră, a municipiului, dar și a CLM Craiova, în ochii milioanelor de telespectatori care vor putea urmără această finală”. Asocierea, care presupune și o finanțare de 550.000 de lei de la bugetul local, a fost votată în unanimitate de consilierii municipali. După vot, primarul Lia Olguța Vasilescu, care s-a implicat în acest proiect, le-a mulțumit aleșilor locali. „Eu zic că este o bilă albă pentru noi, având în vedere că, în ultimii doi ani, cam toate evenimentele mari ale României, dacă nu s-au desfășurat în capitală, s-au desfășurat în Craiova, ceea ce pe noi nu poate decât să ne bucure”, a spus primarul Lia Olguța Vasilescu, în plenul de miercuri.

Autoritățile locale amenajează sala și plătesc cazarea

Primăria Craiova trebuie să pună la dispoziție Sala Polivalentă, locul de desfășurare a galei. Artiștii vor fi primiți cu covorul roșu, iar, dacă scenograful va cere o schimbare, municipalitatea trebuie să se îngrijească și de prelungirea scenei. Scaunele mobile pentru public, aranjamentele florare pe care le vor primi invitații, afișele, ecusoanele, accesul la internet și costurile cu energia electrică, toate vor fi suportate de autorități. „Camera verde”, locul unde stau participanții la concurs, cabinele pentru artiști, pentru membrii juriului, pentru presă și pentru instalarea sistemului de televoting sunt asigurate tot de Primăria Craiova. Costurile cu cazarea și masa invitaților speciali, echipelor tehnice și de producție, precum și a colaboratorilor vor fi suportate de la bugetul local. Autoritățile asigură, prin contract, paza autovehiculelor și echipamentelor cu care echipa TVR se va deplasa la Craiova.

TVR participă cu peste 600.000 de lei

Organizarea finalei românești a Eurovision implică, în total, o cheltuială de aproape 1,3 milioane de lei. Pe lângă suma de 550.000 de lei care este asigurată de Primăria Craiova, în calitate de co-producător, TVR participă cu o sumă de 642.492 de lei, finanțare proprie. Din banii televiziunii publice se suportă, printre altele, amenajarea decorului – 22.000 de lei, deplasarea echipei (care va avea 96 de persoane) – 45.000 de lei și onorariul participanților -70.290 de lei. Cei șase membri ai juriului vor fi retribuiți cu 33.750 de lei, iar cei trei prezentatori ai evenimentului cu 13.500 de lei. Regizorul artistic este plătit cu 16.740 de lei, iar scenaristul cu 6.300 de lei. Producătorii, Iuliana Marciuc și Bogdan Ghițulescu, vor fi remunerați cu câte 909 de lei, iar șefa delegației românești pentru Eurovision, Liana Stanciu, cu 45 de lei. Trofeul și rechizitele care vor fi atribuite, pe 8 Martie, finaliștilor costă și ele 5.000 de lei.