Când gustul bucătăriei tradiţionale de la Bârca se întâlneşte cu frumuseţea costumului popular din Giurgiţa

0
513

La Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj a fost, ieri, sărbătoare. Una a tradiţiilor, pe care două representative comune ale judeţului continuă să le păstreze. Gustul bucătăriei tradiţionale de la Bârca, evidenţiat prin proiectul „Dolju-n bucate”, s-a întâlnit aici cu frumuseţea costumului popular din Giurgiţa, adusă de expoziţia Mihaelei Tomescu intitulată „Straie populare în miniatură”. Celor prezenţi la eveniment li s-au aşezat dinainte gustoase sarmale în foi de viţă şi în ciuşti, pâine-n foi şi mere coapte, precum şi minuţiozitatea cusăturilor populare de care poate da dovadă numai cineva care afirmă din tot sufletul: „Iubesc costumul popular, este moştenirea noastră din străbuni”…

Localităţile Bârca şi Giurgiţa sunt „cumva… înfrăţite”, remarca Amelia Etegan, manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, „având în comun şi dansul popular, şi tradiţiile, şi gastronomia”. De aceea au şi fost aduse laolaltă, în Galeria „Cromatic”, cu toate cele pe care le au mai de preţ.

Arta culinară de la Bârca, desăvârşită de cele cinci minorităţi

Poate şi datorită convieţuirii aici a cinci minorităţi (romă, albaneză, sârbă, bulgară şi greacă) – după cum sublinia un localnic cu suflet mare şi drag de folclor, Marina Cârjan –, bucătăria tradiţională de la Bârca a căpătat un asemenea gust aparte, căci a luat câte ceva din specificul fiecăreia. Ieri, în cadrul proiectului „Dolju-n bucate” – demarat anul trecut, cu sprijinul Primăriei oraşului Dăbuleni –, şi-au aflat loc pe masă o mulţime de bunătăţi, care mai de care mai ademenitoare prin aspect, miros ori gust. Aşa au fost ciorba de peşte la ceaun, sarmalele în foi de viţă şi în ciuşti, ciupercile la cuptor, peştele cu legume, piftiile şi drobul. Le-au stat alături pâinea-n foi minţită, dovleacul şi merele coapte, coliva, mâncarea de prune şi turtiţele la ceaun.

„Vreau să transmit tradiţia portului popular, valoarea şi frumuseţea lui”

De la arta culinară n-a fost decât un pas până la arta cusăturilor populare, pe care atât de mult o îndrăgeşte Mihaela Tomescu – director al Căminului Cultural Giurgiţa. 40 de păpuşi în miniatură, purtând frumoase straie îndeosebi din zona Olteniei, dar şi a Sibiului, stau dovadă, pe simezele Galeriei „Cromatic”, a pasiunii şi talentului său. „Sunt aici elemente de costume populare care nu au mai putut fi recondiţionate. Mihaela Tomescu le-a dat viaţă prin aceste păpuşi. Se vede foarte bine cât este de talentată şi câtă muncă este în spatele acestor creaţii”, a precizat Amelia Etegan, adăugând că expoziţia va fi prezentată şi la galeria pietonală a Aeroportului Internaţional Craiova. „Am această pasiune de câţiva ani, de când mă ocup de costumele copiilor de la ansamblul nostru şi de recondiţionarea lor. Iubesc costumul popular, este moştenirea noastră din străbuni. El ne reprezintă în întreaga lume şi face parte din lada de zestre a românilor. Prin această expoziţie vreau să transmit tradiţia portului popular, valoarea, frumuseţea şi varietatea lui”, a declarat Mihaela Tomescu.

***

La evenimentul de ieri de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj a fost present şi primarul comunei Giurgiţa, Viky Bonea, care a adus cu el monografia localităţii, recent apărută. „Este foarte voluminoasă, sperăm noi că am cuprins în ea cam tot ce se întâmplă în comună, toate obiceiurile şi tradiţiile noastre”, a menţionat acesta. N-au lipsit de la manifestare rapsozii populari, nici căluşarii din vestita ceată de la Giurgiţa – al cărei fost vătaf, regretatul Nicolae Veleanu, a fost declarat de Ministerul Culturii „Tezaur Uman Viu”.