Italia: 4.800 de militari mobilizaţi pe străzi pentru a preveni atacuri teroriste

0
368

Autorităţile italiene au aprobat un plan care prevede mobilizarea a 4.800 de militari pe străzi pentru a proteja unele clădiri de eventuale atacuri teroriste.  Aceştia vor supraveghea obiectivele cel puţin până în iunie. Aproximativ 500 de militari vor fi desfăşuraţi la Roma, unde armata a fost mobilizată deja pentru a proteja misiuni diplomatice, sinagoga oraşului şi instituţiile şcolare evreieşti. Militarii urmează să fie mobilizaţi pe arterele cele mai circulate de către turişti, în special în jurul siturilor arheologice.

Potrivit unor oficiali din domeniul securităţii, Roma este un oraş extrem de sensibil la eventuale atacuri, în primul rând din cauza Cetăţii Vaticanului, situate în interiorul capitalei Italiei. Ameninţări au fost deja proferate pe site-uri islamiste contra Papei Francisc şi contra Bisericii Catolice.