Bugetul Consiliului Judeţean Dolj: În 2015, investiţii de peste 120 de milioane de euro

0
490

Conducerea Consiliului Judeţean Dolj a prezentat, ieri, bugetul pentru 2015. Bine structurat, bazat pe două direcţii – funcţiune şi dezvoltare –, bugetul arată grija administraţiei judeţene faţă de o dezvoltare continuă a regiunii. Este un buget bazat în principal pe fondurile europene, structura fiind formată din proiecte cu finanţare externă nerambursabilă aproape 80% şi din surse proprii de 20%. Se merge pe două direcţii – infrastructura de transport şi sănătate. Se continuă investiţiile la Aeroportul Internaţional Craiova şi se dă drumul la lucrările de modernizare a Spitalului Judeţean nr. 1. Vorbim de investiţii de peste 120 milioane de euro, iar ambiţiile administraţiei judeţene sunt foarte mari.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a vorbit ieri presei despre modul în care va fi împărţit bugetul administraţiei judeţene anul acesta pe fiecare proiect în parte. Şeful administraţiei judeţene a trecut în revistă toate proiectele aflate în implementare, anunţând totodată şi deschiderea unor şantiere. Ion Prioteasa a explicat mass-media şi modul în care se calculează un buget şi cât vor primi localităţile anul acesta de la Guvern. Baza de calcul fiind una nouă, calculată după o regulă recent lansată de conducerea Executivului.

«La începutul săptămânii viitoare, luni, vom avea o şedinţă de Consiliu Judeţean, unde, printre lucrurile importante vom discuta şi despre bugetul Consiliului şi vom supune acest buget votul consilierilor. Este proiectul cel mai important, care în timpul unui an se introduce în plenul Consiliului Judeţean şi pentru aceasta, noi, conducerea executivă, propunem colegilor noştri o anumită viziune asupra bugetului. Situaţia de anul acesta este total diferită, pentru că legea bugetului are anul acesta o altă filosofie şi o altă abordare. S-a dorit înlocuirea formulei clasice pe care toată lumea o ştia, şi anume că banii se împărţeau la comune pe baza criteriilor legate de numărul populaţie, suprafaţa terenului intravilan şi gradul de colectare a taxelor şi impozitelor. De data aceasta se are în vedere o altă formulă, iar dorinţa celor care au făcut acest nou sistem este ca această formulă să reziste pe următorii 10 ani. Dacă sunt inadvertenţe, ele pot fi corectate până la mijlocul acestui an şi vă spun toate aceste aspecte pentru că am mai avut discuţii cu „părinţii” ai acestei formule şi anume un fost preşedinte de Consiliu Judeţean, mă refer la persoana ministrului Dezvoltării, Liviu Dragnea, şi un fost primar de mare municipiu, mă refer la ministrului Bugetului, la domnul Vâlcov», a precizat Ion Prioteasa.

De la Guvern, aceeaşi sumă ca anul trecut

Anul acesta banii nu mai sunt distribuiţi localităţilor de Consiliul Judeţean Dolj, Executivul dând aceste alocări prin Direcţiile Finanţelor Publice. Ce ne spune bugetul de anul acesta? Comunele şi oraşele primesc sume de bani după câteva criterii. „Comunele primesc din start 15 miliarde de lei vechi, indiferent de mărimea lor. La redistribuire, comunele mari mai primesc şi alte sume de bani, de foarte multe ori, asta dacă mai au de unde să primească. Cert este că avem în acest moment în teritoriu foarte multe comune mici, care au sume mari de bani, şi avem comune mari cu probleme speciale. Banii care veneau de la Consiliu Judeţean şi pe drumuri judeţele, şi pe drumuri comunale, şi pe sume, şi pe impozite, de data aceasta nu se mai duc de la Consiliul Judeţean către comune, ci prin direcţiile judeţene ale finanţelor publice, în felul acesta Consiliul fiind exonerat. Şi ni s-a luat o are piatră de pe inimă, pentru că altfel, astăzi, în momentul în care vorbim, am fi fost la cea de-a 15-a variantă de buget. Şi Consiliul Judeţean Dolj, care este unul din consiliile judeţene mari, este în postura în care nu primeşte nici foarte mult, nici foarte puţin, undeva la nivelul anului trecut”, a mai spus preşedintele CJ Dolj.

Ion Prioteasa

Peste 79 milioane de euro pentru dezvoltare

Şeful administraţiei doljene a afirmat că anul acesta este cel mai bun din istoria Consiliului Judeţean Dolj. Fiind vorba de investiţii de peste 120 milioane de euro. Din totalul bugetului, o pondere de 65% o are bugetul pentru dezvoltare.  „Partea cea mai bună se referă la faptul că noi, la Consiliul Judeţean, trăim cea mai frumoasă poveste. Este cel mai bun an din istoria Consiliului. Are cei mai mulţi bani şi cu siguranţă, la finele acestui an, cele mai multe proiecte vor fi finalizate. Tot ceea ce aducem în faţa Consiliului Judeţean spre aprobare săptămâna viitoare sunt toate realizabile. Practic, vom avea investiţii de 539.294.000 milioane lei,  peste 120 milioane euro. Din totalul bugetului, o pondere de 65% o are bugetul pentru dezvoltare. Bugetul are două componente, una de funcţiune şi alta de dezvoltare. Desigur că pe cetăţean îl interesează cum arată componenta de dezvoltare. În acest moment, noi putem să spunem că aproape 351 milioane de lei, adică peste 79 milioane de euro avem distribuiţi pentru componenta de dezvoltare. În concluzie, 65% pentru dezvoltare şi 35% pentru funcţionare. Structura bugetului pe anul viitor este formată din proiecte cu finanţare externă nerambursabilă aproape 80% şi din surse proprii de 20%. Cei 20% ar fi fost banii pe care i-ar fi avut Consiliul Judeţean Dolj de investit în acest an, dacă nu ar fi existat fondurile europene. Iată ce înseamnă această lecţie europeană, pentru că 80% din buget înseamnă fonduri europene”, a mai spus Ion Prioteasa.

70 de miliarde de lei vechi, fonduri proprii, investiţi în Aeroport

Preşedintele CJ Dolj a precizat că „Sistemul de management al deşeurilor” este unul din cele mai importante proiecte, fiind vorba de investiţii de peste 54 de milioane de euro. Infrastructura de transport este o altă direcţie pe care administraţia judeţeană se va concentra foarte mult. „În afară de proiectele europene sunt şi proiectele făcute din fonduri proprii. Avem, pe de o parte, aceste proiecte şi avem două mari direcţii. Una cea a Aeroportului, unde mergem mai departe pe o finanţare pe fonduri europene, e vorba de modernizarea pistei. Dar, pe lângă fondurile europene, mergem şi cu fonduri proprii pe Aeroport, pentru că, dacă ne place să avem zboruri din ce în ce mai multe şi ne place să avem pasageri din ce în ce mai mulţi, trebuie să facem şi investiţii. Vor fi opt locuri de parcare pentru avioane şi atunci pasagerii nu vor mai fi aproape de terminal, vor fi la peste un kilometru, ceea ce înseamnă că trebuie să luam autobuze, scări pentru că sunt avioane care au două uşi, trebuie să avem  benzi pentru bagaje. Sunt aproape 70 de miliarde vechi pe care îi vom investi în Aeroport, pentru că nu vrem să ne reproşăm nimic. Nu dorim să întrerupem în niciun fel dezvoltarea Aeroportului, pentru că am văzut că a fost foarte bine primită de oameni. Şi avem o a doua mare direcţie pe care vrem să mergem – zona de sănătate. Ne-am propus să mergem cu o mare parte din buget către această zonă. Nu cred că mai există vreun consiliu judeţean în România care să investească atât de mult în sănătate. Practic, avem 350 de miliarde de lei vechi, cu care ne ducem pe unele zone clasice cum ar fi extinderea UPU, pe Clinica de Cardiologie. Avem şi o chestiune de noutate şi anume, vom intra pe etaje şi abordăm primele două etaje, 6 şi 7. Aşteptăm să vedem ce ne spun licitaţiile şi vom extinde şi pe alte etaje, astfel încât până la finele mandatului să avem cam tot spitalul modernizat”, a subliniat Ion Prioteasa.

Cristinel Iovan

Linie de credit pentru continuarea investiţiilor

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan, a spus că toate aceste proiecte prezentate au necesitat foarte multă muncă şi o consultare serioasă atât cu forţele politice care constituie plenul Consiliului Judeţean Dolj, cât şi cu foarte mulţi specialişti. „Avem un buget de 120 milioane de euro. Principala sursă de investiţii este cea legată de atragerea fondurilor europene  şi ceea ce s-a reuşit să se finanţeze anii trecuţi. Am avut foarte multe întrebări la care a trebuit să răspundem. Sursele proprii pe care CJ Dolj le are pentru investiţii, de aproximativ 700 miliarde de lei vechi ar fi trebuit duse în totalitate pentru cofinanţarea proiectelor câştigate pe parcursul anului trecut, dar am fi avut o altă problemă şi anume ar fi trebuit să oprim toate investiţiile în judeţul Dolj. De aceea am luat decizia ca, pe lângă fondurile europene şi fondurile proprii, să venim şi cu un împrumut, cu o linie de credit care să facă posibilă cheltuirea fondurilor europene, atrase cu atâta greutate”, a subliniat vicepreşedintele administraţiei judeţene, Cristinel Iovan.