Până la cinci ani de puşcărie pentru autorii tentativei de jaf din Rovine

0
446

Cinci craioveni, trei majori şi doi minori, au fost condamnaţi, joi, de magistraţii Judecătoriei Craiova, la pedepse cuprinse între 5 ani de închisoare cu executare şi internarea într-un centru de detenţie pentru 1 an şi 6 luni, pentru tentativă la tâlhărie calificată, respectiv complicitate la această infracţiune. Este vorba despre cei care, pe 1 august 2013, cu cagule pe faţă, au intrat peste o femeie, în apartament, victima fiind salvată de intervenţia unui vecin, poliţist, care pleca la serviciu şi a auzit-o strigând după ajutor. Autorii au dispărut după comiterea faptei, pe numele celor majori fiind emise mandate de arestare în lipsă, în baza cărora au fost daţi în urmărire internaţională, fiind prinşi anul trecut.

Victima salvată de un vecin, poliţist

Reamintim că, pe 1 august 2013, în jurul orei 07.00, trei tineri, toţi bărbaţi, au sunat la uşa Marcelei Gîngioveanu, de 68 de ani, din cartierul craiovean Rovine. Femeia le-a deschis, însă s-a trezit cu spray iritant în ochi. A început să strige după ajutor, şi a avut noroc, ţipetele ei fiind auzite de un vecin, poliţist, care se pregătea să plece spre serviciu. Acesta a ieşit din apartament, i-a văzut pe cei trei, i-a somat să se oprească, a încercat să-i prindă, însă i-au pulverizat şi lui spray în ochi şi au rupt-o la fugă. Cei trei s-au urcat într-o maşină de teren, poliţistul a tras două focuri de armă după ei, însă nu a reuşit să-i oprească. Cel care i-a împiedicat pe cei trei indivizi să intre în apartamentul craiovencei de 68 de ani este agent principal Ionuţ Preda, de la Secţia de Poliţie Rurală Coşoveni, poliţist cu o vechime de 13 ani. Ulterior, în urma cercetărilor, oamenii legii au reuşit să stabilească identitatea autorilor: Wilfried Vicenţiu Poenaru, Damian Poenaru, Alexandru Poenaru, şi minorii Alin Chiciu şi Armin Alberto Roland  Biţă. Dacă ultimii doi au fost prinşi în urmă cu un an, în februarie 2014, fiind audiaţi şi eliberaţi sub control judiciar, primii trei au ajuns după gratii în septembrie şi noiembrie 2014.

Şi-au recunoscut faptele

Pe 17 decembrie 2014 s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care cei cinci craioveni au fost trimişi în judecată pentru tentativă la tâlhărie calificată, inculpaţii şi-au recunoscut vina în faţa judecătorilor şi au cerut să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă, iar joi, 5 februarie a.c., instanţa a pronunţat sentinţa. Wilfried Vicenţiu Poenaru, care este recidivist, întrucât mai avea o condamnare cu suspendare, a primit 5 ani de închisoare, Damian Poenaru a primit 4 ani închisoare, Alexandru Poenaru – 2 ani şi 8 luni închisoare, faţă de cei trei fiind menţinută arestarea preventivă. Minorii Alin Chiciu şi Armin Alberto Roland  Biţă au fost condamnaţi la internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, respectiv 1 an şi 6 luni. În plus, instanţa i-a obligat pe inculpaţi la plata sumei de 4.300 lei, fiecare, drept cheltuieli judiciare către stat şi la câte 200 lei fiecare către partea civilă Gîngioveanu Marcela şi încă 200 lei fiecare către persoana vătămată Gîngioveanu Petre cu titlu de cheltuieli judiciare. Hotărârea Judecătoriei Craiova poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.