Prin OTIMMC Craiova / Anul trecut, 152 de firme au primit finanţare

1
807

Anul trecut,  în cadrul celor 9 Programe derulate de Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii şi Cooperatie Craiova, au primit finanţare un număr total de 152 de IMM- uri ce au creat 385 locuri de muncă.  OTIMMC Craiova începând cu anul 2014, pe lângă implementarea Programelor Naţionale,  a devenit şi o interfaţă între mediul de afaceri din regiune, viitorii antreprenori şi organismele guvernamentale care le influenţează activitatea.

Radu Mihai Ghinea

Oficiul oferă consiliere gratuită privind accesarea fondurilor nerambursabile de la stat prin intermediul programelor naționale de finanţare; certifică şi monitorizează constant cheltuielile eligibile pentru care au primit finanţare,  peste 200 de firme din anul 2011 şi până în prezent.

Reprezentantul OTIMMC Craiova, Radu Mihai Ghinea a precizat într-un comunicat de presă că în urma întâlnirilor pe care OTIMMC Craiova le-a organizat cu reprezentanţii mediului de afaceri au fost abordate subiecte diverse precum şi măsurile pe care aceştia le văd pentru îmbunătăţirea desfăşurării activităţii lor şi eradicarea evaziunii fiscale, măsuri ce au fost prezentate în Comitetul Consultativ din cadrul Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism. „În urma Proiectului „Antreprenor pentru o zi” OTIMMC Craiova a transmis Ministerului Economiei un Memoriu Justificativ prin care sesiza o problemă ridicată de mediul de afaceri zonal, problemă ce reprezintă un obstacol major în calea dezvoltării industriei pe orizontală din România; acesta a  primit răspuns favorabil din partea ANAF”, a subliniat Radu Mihai Ghinea, şef serviciu OTIMMC Craiova, într-un comunicat de presă.

Schema de ajutor de minimis pentru investiţiile realizate de IMM –uri instituită prin HG nr. 274/2013

Prin acest program se urmăreşte stimularea realizării de investiţii de către întreprinderile mici şi mijlocii şi crearea de noi locuri de muncă, prin acordarea unei alocații financiare nerambursabile de maxim 100.000 euro/IMM, reprezentând maxim 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate. S-au înscris în cursă 90 de firme înscrise, din care 22 au fost finanţate şi s-au creat 110 locuri de muncă. Valoarea totală a alocaţiei financiare nerambursabile a fost de 5.509.686 lei.

Dezvoltara şi modernizarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă

Programul a urmărit pe toată perioada sa de implemtentare să încurajaze şi să stimuleze dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii. S-au înscris în program 65 de firme, doar 16 au primit finanţare şi au creat 48 de locuri de muncă. Valoarea totală a alocaţiei financiare nerambursabile a fost de 1.215.943 lei.

Înfiinţarea şi dezvoltarea de incubatoare tehnologice şi de afaceri

Obiectivul Programului este acela că dezvoltă sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) din România, prin înfiinţarea unor noi incubatoare de afaceri, precum şi prin dezvoltarea incubatoarelor de afaceri deja existente. Au solicitat finanţare 21 de firme, 13 au fost acceptate şi au apărut 26 de locuri de muncă pe piaţă. Valoarea totală a alocației financiare nerambursabile a fost de 803.000 lei.

Programul pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului

Acest program promovează produsele şi serviciilor pe pieţele naţionale şi internaţionale, prin organizarea a opt Târguri Regionale pentru Artizanat şi Meşteşuguri. 11 firme s-au înscris în cursa pentru obţinerea unei finanţări elibigile, valoarea totală a alocației financiare nerambursabile fiind de 8.970 lei.

Cultura antreprenorială în rândul femeilor manager

Programul are în vedere stimularea şi sprijinirea demarării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate de către femei prin creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi facilitarea accesului femeilor antreprenor la sursele de  finanţare. Patru firme s-au înscris în cursă, dar niciuna nu a primit finanţare, pentru că nu au îndeplinit niciuna condiţiile de eligibilitate impuse.

 Stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri

     Obiectivul programului constă în creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor în scopul implicării acestora în structuri economice private. A fost unul din cele mai căutate programe, fiind vorba de  84  de firme înscrise, 37 firme finantate şi care au îmbunătăţit piaţa muncii cu 74 locuri de muncă. Valoarea totală contractată fost de 1.354.176.00 lei.

Dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor

Programul „START 2014” a urmărit stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale întreprinzătorilor în scopul implicării acestora în structuri economice private.  S-au înscris în cursa pentru obţinerea unei finanţări 62 de firme, din care 7 au primit finanţare. S-au creat astfel 21 de locuri de muncă. Valoarea totală decontată a fost de 660.760,00 lei.

Programul UNCTAD/EMPRETEC România

EMPRETEC este un program integrat de pregătire al Naţiunilor Unite, care oferă întreprinzătorilor instruire şi asistenţă tehnică, precum şi un cadru instituţional pentru dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale. În 2014, la OTIMMC Craiova s-au înscris 49 de aplicanţi. Dintre aceştia doar 21 au fost selectaţi, iar valoarea totală decontată a fost de 62.440 lei.

Locuri de muncă subvenționate pentru TINEri

Obiectivul prezentei scheme îl constituie dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale tinerilor absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ secundar şi terţiar în 2014, aflaţi în tranziţie de la şcoală la viaţa activă, prin învăţarea la locul de muncă şi subvenţionarea locurilor de muncă în vederea creşterii ratei de ocupare în rândul tinerilor integraţi la primul loc de muncă, după absolvire. 70 de  IMM –uri înscrise şi 106 absolvenţi angajaţi la finele programului. Suma solicitată  spre decontare este in valoare de 85.370 lei, Fonduri Europene.

1 COMENTARIU

Comments are closed.