De Dragobete, puteți gusta „Elixirul dragostei” – cea mai recentă premieră a Operei Române Craiova

0
1236

Una dintre compozițiile de succes ale lui Gaetano Donezetti, „Elixirul dragostei”, și-a făcut loc, recent, și în repertoriul Operei Române Craiova, premiera spectacolului urmând să aibă loc spre sfârșitul acestei luni. Viziunea regizorală este cea a lui Andras Kurthy, cu care instituția a mai colaborat, anul trecut, pentru a reedita unul dintre cele mai aplaudate reprezentații ale sale –  opereta „Silvia” de Emmerich Kalman. Scenografia îi aparține lui Răsvan Drăgănescu, iar coregrafia este realizată de Adrian Mureșan. Nu întâmplător, publicul craiovean este invitat chiar de Dragobete să guste din nemuritorul „Elixir al dragostei”!

«Îi invităm pe craioveni la premiera absolută a acestei primăveri! Pentru prima dată, pe scena lirică din Bănie va răsuna „Una furtiva lagrima”, arie a cărei celebritate a făcut din opera lui Donizetti un veritabil succes de casă, pentru că „Elixirul dragostei” este comedia spumoasă care încă din anul premierei, 1832, se joacă cu săli pline și case închise de fiecare dată», spune Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova.

Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 28 februarie, ora 19.00, alte două avanpremiere urmând să fie date marți, 24, și joi, 26 februarie, tot de la ora 19.00. Calitatea interpretării va fi asigurată de conducerea muzicală încredințată maeștrilor Marius Hristescu și Alexandru Iosub, iar distribuția celor două zile de spectacol se distinge prin tinerețe și reale calități vocal-dramatice: Ioana Mitu / Forina Ilie / Cristina Oltean (Adina), Florin Ormenișan  / Andrei Fermeșanu (Nemorino),  Ioan Cherata / Vasili Dobrovolsky (Belcore), Hercz Peter / Daniel Mateianu (Dulcamara), Noemi Modra / Andreea Blidariu (Giannetta). Biletele s-au pus în vânzare la Agenția Operei Române Craiova, din strada „Mihai Viteazu” nr. 7 (tel. 0351.442.471), la prețurile de 15, 20 și 30 lei, cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari.

Libretul celebrei opere în două acte „Elixirul dragostei” este scris de Felice Romani, iar acțiunea se desfășoară într-un sat italian, în secolul al XIX-lea. „Eu trebuie să scriu o operă în două săptămâni. Pentru lucrul dumneavoastră, eu vă ofer o săptămână”, menționa Donizetti într-o scrisoare adresată libretistului său. Cu toate aceste condiții presante de timp, a apărut una dintre cele mai renumite opere, care s-a bucurat de un enorm succes.

Premiera a avut loc la „Teatro Cannobiana” din Milano, pe 2 mai 1832, fiind revelaţia muzicală a deceniului. A fost prezentat, apoi, un număr impresionant de reprezentaţii – la Paris, la Londra, chiar şi la Viena, deşi spaţiul germanic a avut de multe ori reţineri cu privire la importul operelor italiene. Gaetano Donizetti a spart această barieră, având o premieră triumfală la Viena în 1837. Succesul operei se datorează şi umorului, meritul aparţinând în egală măsură lui Felice Romani, cât şi lui Donizetti. Libretul permite multe situaţii ambigue, răsturnări ale relaţiilor dintre personaje, precum şi o tratare muzicală într-un stil care fusese făcut celebru de Rossini şi perfecţionat de Donizetti – stile spezzato.

„Parcă în nici o altă operă semnată de Donizetti melodiile fermecătoare nu se înlănțuie una după alta într-o desfășurare atât de inspirată și alertă. Poate că și acesta este motivul pentru care Elixirul rămâne una dintre cele mai iubite opere ale belcanto-ului italian”, spun reprezentanții Operei Române Craiova.

Clasificată drept opera buffa, Elixirul își reclamă caracterul buffo din apariția spumoasă a lui Dulcamara – medicul șarlatan ce vinde un soi de vin aromat drept medicament miraculos pentru îndrăgostire, dar și porția de lirism din moment ce Nemorino apelează la magie – la un elixir al dragostei –, în speranța de a o cuceri pe Adina cea bogată și mofturoasă.