Se înrăutăţeşte vremea… Dolj : „Cod galben” de ninsori şi viscol

0
511

Ieri, în sala de Conferinţă a Prefecturii Dolj, autorităţile locale şi judeţene, cu competenţe în situaţiile de urgenţă, au fost prezente la video-conferinţa susţinută de Gabriel Oprea, ministrul de Interne şi vicepremierul României. S-a pus în discuţie capacitatea administraţiilor locale de a interveni în cazul apariţiei unor fenomene meteorologice extreme, „Cod galben”, „ Cod portocaliu” sau „Cod roşu” fiind termenii aflaţi la ordinea zilei. Ministrul Gabriel Oprea, care a susţinut că „trebuie să facem totul pentru a asigura capabilităţile de intervenţie în zonele afectate”, a cerut părerea reprezentanţilor guvernamentali din teritoriu, pentru a vedea cum se poate interveni în cazul în care situaţia devine dramatică. Prefectul de Dolj, Sorin Răducan, a subliniat faptul că în Dolj, lucrurile se află sub control, „fiind oricând capabili să intervenim, dacă situaţia din teren ne-o va cere”. Doljul se află până astăzi, la ora 14:00, sub „Cod galben” de ninsori şi viscol. Meteorologul Ion Marinică, de la Centrul Meteorologic Regional Craiova, ne-a declarat că vremea se va înrăutăţi şi vor urma precipitaţii sub formă de lapoviţă, transformate apoi în ninsoare. „Se aşteaptă ca stratul de zăpădă să atingă 15-20 cm. Local, cantităţile de apă pe metru pătrat vor atinge şi 25 de litri….”