Şoferiţă prinsă „gonind” cu 103 km/h pe bulevardul „Decebal”

0
763

În cursul zilei de duminică, echipajele Poliţiei Rutiere au acţionat pe toate drumurile din judeţ, dar şi pe principalele artere de circulaţie din Craiova, pentru depistarea şoferilor care calcă prea tare pedala de acceleraţie. Peste 90 de şoferi au fost sancţionaţi pentru viteză excesivă în cadrul acestei razii, cea mai mare viteză fiind înregistrată pe bulevardul „Decebal”, unde o tânără de 30 ani a fost prinsă gonind cu 103 km/h.

Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, Biroul Rutier Craiova, împreună cu colegii de la formaţiunile rutiere din cadrul Poliţiilor municipale şi orăşeneşti din judeţ, au organizat, în cursul zilei de duminică, o acţiune având drept scop prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere cauzate de excesul de viteză.

Totodată, poliţiştii rutieri au urmărit şi conştientizarea conducătorilor auto şi a pasagerilor cu privire la importanţa purtării centurii de siguranţă. Ca urmare a abaterilor constatate, oamenii legii au aplicat 123 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 29.000 lei, dintre care 93 amenzi au fost aplicate şoferilor care au depăşit viteza regulamentară. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule 10 permise de conducere.

Între cei rămaşi fără permisul de conducere se află şi o tânără de 30 de ani, Liliana C., din comuna Rusăneşti, judeţul Olt, care a fost depistată  de poliţiştii rutieri conducând un autoturism BMW X6, pe bulevardul „Decebal”, cu viteza de 103 km/h.  Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

În plus, tot duminică, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, l-au depistat în trafic pe Gabriel D., de 31 de ani,  din comuna Scărişoara, Olt, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Celui în cauză i s-au întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile legale.