Siguranţa în şcoli – a elevilor, cadrelor didactice şi a personalului auxiliar – constituie o prioritate, atât pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), cât şi pentru structurile cu atribuţii de pază şi ordine (Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova), situaţie prezentată şi cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Dolj. Pe lângă cele prezentate deja, ISJ Dolj vine cu completări, în sprijinul întăririi siguranţei în unităţile de învăţământ.
În cel de-al doilea semestru din 2014, s-a observat o scădere a fenomenului infracţional în unităţile de învăţământ doljene, datorită şi măsurilor de siguranţă adoptate în şcoli. Mai mult, pe 13 ianuarie 2015 a fost adoptat regulamentul de organizare a unităţilor de învăţământ, conform Legii nr. 35/2007, privind siguranţa în şcoli, potrivit căruia fiecare unitate trebuie să informeze instituţiile de ordine publică cu privire la semnele distinctive. „Din cele 599 de instituţii şcolare cu personalitate juridică din Dolj, 112 au asigurată pază proprie, 74 dintre acestea fiind în mediul urban. Totodată, 182 de unităţi de învăţământ – 95 în mediul rural – sunt dotate cu sisteme de supraveghere video”, a afirmat Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt al ISJ Dolj.
Proiect european
Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj face parte, alături de alte patru instituţii similare din ţară, dintr-un proiect finanţat în proporţie de 80% de Comisia Europeană. «Proiectul vizează identificarea celor mai bune metode de combatere a agresiunii împotriva copiilor, fiind în parteneriat cu Inspectoratele de Poliţie din fiecare judeţ. Se numeşte „Educaţia are prioritate – acţiune integrată a forţelor de poliţie pentru un mediu şcolar sigur, fără violenţă” şi se desfăşoară, în afară de România, în alte trei ţări din Uniunea Europeană: Germania, Belgia şi Polonia», a mai precizat Mihăiţă Stoica.