Ucraina: Separatiştii susţin că au cucerit aeroportul din Doneţk, Kievul dezminte

0
402

Separatiştii proruşi din estul Ucrainei au declarat, ieri, că au preluat control asupra aeroportului capitalei regionale Doneţk şi l-au invitat pe preşedintele Petro Poroşenko să poarte negocieri de pace chiar în aeroport, dar autorităţile de la Kiev au negat pierderea acestui obiectiv strategic, recunoscând însă că acolo se dau lupte grele, transmite agenţia EFE. „Voi pleca înspre aeroport cu reprezentanţii OSCE. În acest moment controlăm 95% din aeroport şi în circa o jumătate de oră va fi complet al nostru”, a spus în faţa presei aşa-zisul preşedinte al autoproclamatei „republici populare Doneţk”, Aleksandr Zaharcenko. El a adăugat că-l va invita „oficial pe preşedintele ucrainean” să poarte negocieri de pace în clădire aeroportului, promiţându-i că îi va garanta securitatea. „Minte ca un nemernic” — este replica purtătorului de cuvânt al armatei ucrainene, Andrei Lîsenko. Totuşi, acesta a recunoscut că „în prezent se desfăşoară lupte şi separatiştii bombardează aeroportul cu artileria”, dar a adăugat că trupele ucrainene „nu au primit ordin să abandoneze aeroportul”. Cât despre observatorii OSCE care l-au însoţit pe Zaharcenko în drumul către aeroport, potrivit agenţiei ruse RIA Novosti aceştia au făcut cale întoarsă după ce au auzit exploziile din apropierea aeroportului. De asemenea, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene i-a acuzat pe separatişti că pun la cale o provocare prin aducerea observatorilor OSCE în zona unde se desfăşoară lupte, punându-le astfel viaţa în pericol şi urmărind probabil declanşarea unui scandal internaţional dacă vreunul dintre membrii misiunii va fi ucis.