Ziarul Cuvântul Libertăţii adăpostește 25 de ani de cronică a complicatului judeţ Dolj şi municipiu Craiova. Și nu trebuie să uităm că ziarul condus de Mircea Canţăr este urmașul ziarului Înainte, responsabil pentru 50 de ani de memorie a capitalei Olteniei.
Memoria Craiovei este la fel de interesantă, de șocantă și de deprimantă ca a oricărui mare oraș vechi al Europei. Numai că aici obișnuim să ne batem joc de tot ce poate fi numit minune. Sau valoare, aș putea zice, dar nu știm ce este aceasta fiindcă nimeni nu ne șoptește că are legătură cu devenirea. Și dacă nu devii, te îngropi, te autodistrugi. Văzută din cer Craiova mi se pare o prăpastie cât un punct în care Aghiuță și Aghiuța se exersează într-un tratat de autodisoluție pe care nici nu vor să-l scrie, ci doar să-l transcrie.
Într-o țară în care unul care vindea varză în studenție susține că se ocupă de „educația copiilor“ lui, fiindcă Ion, Gheorghe, Marin împreună cu Elena, Maria și Ioana nu pot să se ocupe de educația copiilor lor fiindcă n-au putut să fure câteva sute de milioane de euro din averea României. O altă caricatură primește telefoane de la Harvard în timp ce el se pregătește să facă de trei ori câte cinci ani de pușcărie fiindcă așa vrea „farmecul vieții“. Un „bancher în chiloți“ este miliardar doar fiindcă n-a dat înapoi Republicii1,25 miliarde de dolari – exact averea lui.
În Uniunea Europeană este greu de trăit fiindcă nu știm ce este Uniunea Europeană. Darul care i s-a făcut poporului român, european prin excelență, este cu totul meritat. Rămâne doar ca poporul român să fie și condus de niște politicieni europeni.
Nu de mult, la invitația prietenului de suflet Mircea Canțăr, am susținut proiectul unei Craiove, capitală culturală europeană. Ba chiar am înșirat vreo 12 proiecte magnifice care ar putea schimba fața municipiului nostru.
Un proiect vedea craniul lui Mihai Viteazul în aur, așezat într-o piramidă (după o schiță a lui Brâncuși). Altul – genial – imagina reconstituirea Atelierului lui Constantin Brâncuși împreună cu cele 74 de lucrări pierdute sau distruse. Valoarea acestor lucrări așezate în Atelierul lui Brâncuși depășește matematica. Dar se pare că depășește și dorința noastră de a fi europeni celebri în Craiova, grație lui Brâncuși.
Înainte de a-i ura la mulţi ani ziarului Cuvântul Libertăii pentru tinerețea din acest prim sfert de secol, vreau să rememorez câteva întâmplări personale, care mă leagă de ziar. Îmi amintesc cum în primele zile de după Revoluție, împreună cu prietenul meu Patrel Berceanu, marele poet, am făcut o vizită în redacția ziarului Înainte și l-am „schimbat“ din funcție pe un colonel de securitate (Romulus Dima) ajuns redactor șef de ziar. Înnoind conducerea ziarului, așa cum au dorit ziariștii redacţiei cu Lupescu și Canțăr. Stupefiant este că nimeni n-a întrebat de unde avem această „putere“ și de ce „prezidăm“ ședința de înnoire a redacției. De specificat: nu făceam decât să comunicăm dorința redacției și a lui Lupescu și Canțăr. Erau vremuri când un colonel de securitate putea să devină corector. Acum vreo zece ani chiar am scris vreo două luni o serie de articole, sub titlul „Cuvântul meu“. Acum un an-doi, am publicat împreună cu Mircea un interviu lung despre Eminescu și Cantemir, interviu preluat de mai multe agenții de presă din București.
Despre Cuvântul Libertății aș avea de spus trei cuvinte: este un ziar echilibrat, onest, cu mult bun-simț. Adică exact cum n-ar merita Craiova!
Fiindu-mi dragi și Cuvântul Libertății și Mircea Canțăr le urez din suflet: la mulți ani!
CONSTANTIN BARBU
