Guvernul transferă MFE autorităţile de management Mediu-Transport, invocând riscul pierderii banilor

0
458

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) va prelua, de la ministerele de resort, Autorităţile de Management POS Mediu şi POS Transporturi, operaţiune aprobată de Guvern cu argumentul că absorbţia fondurilor UE de către aceste structuri este redusă şi România riscă să piardă bani fără intervenţia ministerului. Conform Guvernului, gradul de absorbţie înregistrat în prezent, cu un an înainte de finalizarea perioadei de eligibilitate, atât pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu), cât şi pentru Programul Operaţional Sectorial Transport (POS Transport) este încă redus, fiind necesară realizarea, până la finalul anului viitor, a unui volum de cheltuieli eligibile de 1,7 miliarde euro pentru POS Mediu şi, respectiv, două miliarde euro pentru POS Transport, în condiţiile în care la nivelul celor două programe există un număr semnificativ de proiecte cu risc de nefinalizare, cu o valoare de aproximativ 2,8 miliarde euro. „Stadiul pregătirii portofoliului de proiecte pentru perioada de programare 2014-2020 nu este avansat la un nivel care să permită evitarea dezangajării fondurilor alocate acestei activităţi în cadrul POS Mediu şi POS Transport, precum şi a fondurilor alocate acestor sectoare în cadrul Programului operaţional infrastructura mare”, argumentează Executivul. Urmare a acestei situaţii, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, ca MFE să preia, de la ministerele de resort, Autorităţile de Management POS Mediu şi POS Transporturi. În luna martie a acestui an, Ministerul Fondurilor Europene a mai preluat Autorităţile de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate (POSCCE) şi Programul Operaţional privind Resursele Umane (POSDRU), de la Ministerul Economiei, respectiv de la Ministerul Muncii. Ministerul Transporturilor a comunicat, ieri, că, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Transport, încheie acest an cu un grad de absorbţie a fondurilor europene de 58,55%, suma atrasă în 2014 ridicându-se la 1,128 miliarde euro, cu peste 100 milioane euro peste ţinta asumată, de 1,022 miliarde euro. Prin acest program, România a avut alocată suma de 4,8 miliarde euro pentru perioada de programare 2007-2013. Rata de absorbţie în ultimii doi ani a fost de 10,7%, în 2012, respectiv de 32,24% în 2013. Pentru POS Mediu, în cursul anului 2014, Comisia Europeană a transferat până în prezent României 451 milioane de euro, la care se adaugă 200,7 milioane euro în procesare la nivelul CE, pentru care a fost solicitată urgentarea transferului, respectiv 80 milioane de euro în procesare la nivelul Autorităţii de Certificare şi Plată şi al Autorităţii de Management. În luna octombrie, rata de absorbţie pentru POS Mediu se cifra la aproximativ 40%.