Ion Maria și Alexandru Ionașcu vă invită în „Cetatea Poeziei“

0
433

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” vă invită astăzi, ora 18.00, în Salonul Medieval, la cea de-a noua întâlnire din seria „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei”, ocazie cu care şi-a propus să familiarizeze publicul cu poezia craioveană contemporană. De această dată vor vorbi despre poezia craioveană contemporană Ion Maria și Alexandru Ionașcu, întâlnirea fiind moderată de Petrișor Militaru. Intrarea publicului este liberă.

Ion Maria este autor al volumelor de poezie Patmos” (2002), „Balene zburând” (2003), „Dincolo de zid” (2005), „Povestiri din cartierul de est” (2007), „Poziția lotus” (2008), Fratele om” (2010), „După Cutremur” (2011), Căutând o insulă” (2012), „Când vor veni extratereștrii” (2013), „De veghe în cartier” (2014). Alexandru Ionașcu este absolvent al Facultății de Litere din Craiova și membru al cenaclului „Mozaicul”.

Lunar au loc astfel de întâlniri, la care sunt prezenți doi poeți craioveni, un tânăr și un senior, care, pe lângă faptul că citesc din creația proprie, au ocazia să împărtășească celor de față impresia pe care poezia tânără o face unui poet consacrat și modul în care un poet tânăr receptează poezia contemporană. La finalul întâlnirii poeții invitați răspund întrebărilor din public.

La manifestările anterioare din cadrul proiectului „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei” au fost invitaţi Ionel Ciupureanu și Gabriel Nedelea (în aprilie), Liliana Hinoveanu şi Daniela Micu (mai), Nicolae Coande şi Luiza Mitu (iunie), George Popescu și Maria Dinu (iulie), Aurelian Zisu și Mădălina Nica (august), Constantin M. Popa și Gabriela Gheorghișor (septembrie), Alexandru Ioan și Mihai Dincă (octombrie) Mihai Firică și Livia Moreanu (noiembrie).