Decembrie, luna cu aniversarea revoluţiei!

În fiecare an, spectacolul se repetă aproape la indigo când, în luna decembrie, în discuţie este adusă revoluţia din decembrie 1989. Impresia nesedimentată este că „pregătirile încep din timpul anului”, să nu existe cumva surpriza de a nu se întâmpla chiar nimic demn de un breaking news. La masa rotundă „25 de ani de libertate”, organizată de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, un tânăr, Alexandru Alexe,  a expus, miercuri, un cearceaf pe care scris cu vopsea roşie „Iliescu judecat pentru sângele vărsat”, şi după ce a proferat tot ce avea pe suflet, a fost scos din sală de poliţişti. În opinia lui Ion Iliescu, incidentul a fost o provocare. Cert este că şi după 25 de ani asupra evenimentelor din decembrie nu există un punct de vedere unanim, şi nici n-ar avea cum, dată fiind complexitatea evenimentului, deşi între timp au apărut zeci şi zeci de bune lucrări istorice, realmente documentate, cu deplină coerenţă, despre ceea ce s-a întâmplat. Dacă definiţia de dicţionar a revoluţiei presupune, pe scurt, o radicală schimbare a ordinii de stat, asta am avut în acele zile fierbinţi de acum 25 de ani, care au constituit preambulul unui amplu proces de democratizare, ale cărui rezultate, fie că ne plac sau nu, sunt evidente. Nimeni nu a spus vreodată că democraţia, care ne făcea liberi, ne aducea şi fericirea, în orice condiţii, şi nici că democraţia venea la pachet, chemată de deciziile noii puteri provizorii, instalându-se silenţios. Ceea ce se întâmpla însă era ireversibil. Despre particularităţile distincte ale revoluţiei din decembrie 1989 la Craiova am scris an de an, adăugând mereu noi elemente, deşi destule dileme încă persistă. Cartea „Revoluţia din decembrie ’89 de la Craiova” (Ed. Autograf MJM, 2014), semnată de prof. Ionel Turcin, gen. lt (r.) dr. Marian Ilie, gen.mr. (r.) dr. Ion Pâlşoiu, prof. Axente Corneanu se vrea, în opinia autorilor, un document. Beneficiază de o succintă prefaţă a prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, cel care semna ca student în primul număr al ziarului local „eliberat de tiranie” articolul de debut în publicistică „Ţara fără dictator”. Afirmă, pe bună dreptate, universitarul Adrian Cioroianu, altminteri craiovean de baştină: „Cred că una dintre cele mai mari greşeli pe care noi, ca popor, le-am făcut după 1989 a fost să ne caricaturizăm şi să coborâm în derizoriu”. Referirea este la momentul istoric consumat acum 25 de ani. Cartea colectivului de autori menţionat este vie, aidoma unui film documentar bine lucrat, de regizori consacraţi. Este o frescă a acelor zile fierbinţi, începând cu dimineaţa zilei de 22 decembrie, cu fotografii din centrul Craiovei – coloane de demonstranţi, comasarea acestora în actuala piaţă „Mihai Viteazul” – declaraţii ale participanţilor şi multe articole şi note din ziarul local „Cuvântul Libertăţii”. Lipsită de un centru de comandă, în absenţa unor dizidenţi cu relief, revoluţia de la Craiova a avut, aşa cum spunea şi Miklos Tamas Gaspar în scrisoarea sa adresată intelectualilor români, partea sa de fanfaronadă, dar nici o revoluţie din lume nu se constituie pe rigoare juridică şi nici o faptă nu poate fi cântărită fără a o aşeza în contextul momentului. Oarecum surprinzător cum nici un reprezentant al Întreprinderii de Avioane din Craiova, care s-a aflat în fruntea coloanelor de manifestanţi, n-a dorit să facă parte din primele structuri provizorii ale noii puteri administrative judeţene. S-au înregistrat 30 de morţi şi 64 de răniţi în zilele care au urmat, potrivit comunicatului Parchetului Militar din Craiova, municipiul Craiova fiind declarat, prin Legea 235/5 decembrie 2011, „ORAŞ-MARTIR al Revoluţiei din Decembrie 1989”. Sigur că, dată fiind componenţa colectivului de autori – doi generali şi doi istorici – interesante ar fi fost şi abordările proprii ale acestora, aşezate în contextul evenimentelor naţionale şi internaţionale. Este o constatare, nu un reproş. Căderea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu, a întregului CEPEx, a structurilor judeţene de partid a fost opera mulţimii. Precumpănitor a comuniştilor revoltaţi. Mulţimea din stradă avea în structura ei socială un număr mare, dacă nu covârşitor, de membri de partid. Această biserică putea fi zdrobită doar din interior, de către eretici, niciodată de cei de altă credinţă. A fost o revoltă împotriva partidului în numele partidului, împotriva comunismului în numele comunismului. Anticomunismul radical nu vrea să recunoască nici astăzi că nimeni nu postula revoluţia şi nimeni nu desfăşura activităţi revoluţionare. Fiindcă deasupra întregii intenţii, dacă ar fi existat, se înălţa fumul Budapestei în flăcări şi al „primăverii de la Praga”, călcată de tancuri sovietice şi poloneze, lecţia suveranităţii limitate fiind încă vie.