Concert educativ susținut de tinerii muzicieni clujeni de la „DoReMi Start”

0
1323

Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din Romania, prezintă astă-seară, în cadrul Festivalului Internațional „Craiova Muzicală”, un concert educativ.

Acesta va fi susținut, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii „Oltenia”, de Ansamblul „DoReMi Start”, format din zece studenți instrumentiști, în majoritatea lor masteranzi, îndrumați de asist. univ. drd. Dalma Lidia Kovacs, dirijor și, totodată, moderator al evenimentului. Tinerii muzicieni cântă la flaut, clarinet, percuție (glockenspiel, xilofon), două piane, două viori, violă, violoncel și contrabas.

Concertul-spectacol se adresează copiilor de vârstă preșcolară și din ciclul primar, fiind structurat pe fragmente muzicale din celebra suită „Carnavalul animalelor” a compozitorului romantic francez C. Saint-Saens. Concepția și dramaturgia îi aparțin Ștefanei Țițeica.

Pop-clasic în „Play”, cu „Four 4 Music”

Tot astăzi, în cadrul Festivalului Internațional „Craiova Muzicală” – organizat de Filarmonica „Oltenia”, sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I, între 21 noiembrie și 17 decembrie – va avea loc un concert de muzică pop-clasic susținut de „Four 4 Music”. Formația feminină, cu o activitate intensă pe scenele de concert, ca și în cluburi sau la întruniri mondene, va concerta de la ora 21.00 în Cafe-Teatru „Play”. „Four 4 Music” cântă la instrumente electronice (două viori, violă, clape) și abordează un repertoriu de largă circulație, de la pagini celebre de Mozart și Brahms până la Carlos Gardel și Astor Piazzolla (valsuri, tangouri, dansuri ungare, românești etc.).