Sâmbăta trecută, pe 29 noiembrie a.c., Nicolas Sarkozy, ex-preşedinte al Franţei, a redevenit preşedintele UMP, principalul partid de opoziţie, fiind ales cu 64,5% (268.000 militanţi) din voturile exprimate. Ştirea este de acum perimată, deşi toată presa din Hexagon încă îi acordă spaţii generoase. Redevenind liderul celui mai important partid de dreapta din Franţa, într-un moment de teribilă derută a acestuia, Nicolas Sarkozy dobândeşte şi o altă vizibilitate publică, deşi se vorbeşte de un scor neconcludent, dar şi statutul de candidat în alegerile primare pentru desemnarea „ofertei” la prezidenţialele din 2017, urmând a-l înfrunta pe Alain Jupe, ex-premier, ex-ministru al Apărării şi de Externe, primar de Bordeaux şi aşa mai departe. Dintre aceştia, dreapta franceză îşi va alege candidatul. Până atunci, Nicolas Sarkozy îşi va constitui o nouă echipă de conducere a partidului, va proceda la o rebranduire de substanţă, care nu exclude inclusiv schimbarea denumirii partidului. S-ar putea spune că Nicolas Sarkozy a avut un agreabil sfârşit de săptămână, după atâtea altele realmente cenuşii, generatoare de disconfort teribil. Nu are încă asentimentul unor foşti apropiaţi colaboratori, ca Francois Fillon sau Jean Francois Cope, dar în schimb redevine şeful opoziţiei. Ceva s-a desluşit totuşi în această desemnare, cu rostul ei, într-un moment de harababură în UMP: absenţa oricărei trimiteri la dosarele grele în care apare numele lui Nicolas Sarkozy. Sunt şi momente când nu se coboară „atât de jos”. Mai mult, şi cităm un consilier al preşedintelui Francois Hollande: „La Elysee, alegerea ex-preşedintelui în fruntea UMP nu este un subiect de discuţie: Hollande n-a vorbit niciodată de Sarkozy”. În schimb, nu se omite un paradox: scăderea în sondaje a lui Hollande a devenit un avantaj pentru Sarkozy, care ar putea redeveni şef de stat. Până aici, nici o similitudine cu ceea ce se întâmplă pe malurile Dâmboviţei. Ca o paranteză, să menţionăm că tot în week-end-ul trecut, unul „al dreptei”, la Lyon, Marine Le Pen şi-a asigurat încă un mandat de preşedinte în fruntea Frontului Naţional, la al XV-lea congres, şi, bineînţeles, statutul de aspirantă la o finală de factura celei dintre Jacques Chirac şi Jean Marie Le Pen, din 2002. Ales în fruntea UMP, cum spuneam, sâmbătă, 29 noiembrie a.c., Nicolas Sarkozy este totuşi într-o situaţie juridică inedită. Partidul său este parte vătămată în afacerea Bygmalion, în timp ce noul său preşedinte ar putea fi vizat direct de investigaţiile judecătorului de instrucţie. Încurcată afacere. Avocatul societăţii Bygmalion a anunţat că a cerut judecătorilor nominalizarea unui mandatar ad-hoc pentru UMP. Nicolas Sarkozy a semnat, validat şi depus situaţia cheltuielilor campaniei sale prezidenţiale din 2012. Ori, s-a stabilit că acele cheltuieli au fost trucate şi Comisia Naţională de Conturi i-a ordonat lui Nicolas Sarkozy restituirea către trezoreria statului francez a avansului forfetar de 153.000 euro, de care beneficiase, şi vărsarea sumei de 363.615 euro, cu care depăşise plafonul admis al cheltuielilor de campanie. Un rol important l-a jucat şi fostul său prim-ministru, acum rival, Francois Fillon. Acesta a solicitat, la 24 iunie a.c., în cursul unui dejun cu secretarul general de la Elysee, Jean Pierre Jouyet, accelerarea cursului în justiţie al dosarului. Un trio de ex-premieri – Raffarin, Joupe, Fillon – a stăruit ca Parchetul din Paris să fie sesizat de Comisia Naţională de Conturi. Situaţia creată nu e deloc prea confortabilă pentru Nicolas Sarkozy, cel care a mai fost pus sub învinuire, pentru „corupţie activă”, trafic de influenţă şi violarea secretului profesional de judecătorii Oficiului Central de Luptă Contra Corupţiei. Cel asupra căruia planează încă afacerea Gaddafi, pentru finanţarea campaniei electorale din 2007, cel care mai are şi alte episoade judiciare, fiind considerat un cetăţean ca oricare altul. Dar se spune că nimic nu e imposibil pentru un cameleon de factura sa, militant pentru reforma spaţiului Schengen, lupta împotriva asistaţilor ş.a.m.d.. Povestea este mai lungă bineînţeles şi pe alocuri chiar greu de înţeles. Dar ceva totuşi reţine atenţia: problemele lui Nicolas Sarkozy cu justiţia îi aparţin şi nu constituie deloc „o bâtă” la îndemâna socialiştilor sau a actualului preşedinte, Francois Hollande, în pofida poziţionării nefaste în sondajele de opinie. Parcă e altceva!
