Fată de 14 ani rănită în accident la Greceşti

0
412

O fată în vârstă de 14 ani, din comuna Greceşti, a fost rănită într-un accident produs pe fondul vitezei. O maşină scăpată de sub control a lovit-o pe fata care se deplasa pe acostamentul drumului. Poliţiştii au întocmit dosar penal în cauză.

Evenimentul s-a petrecut luni, în jurul orei 13.00, pe DJ 606 B, în satul Bărboi, comuna Greceşti. Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri ajunşi la locul accidentului s-a stabilit faptul că Gheorghe Drăgăneanu, de 29 de ani, din oraşul Bocşa, judeţul Caraş Severin, în timp conducea un autoturism Opel Astra Caravan, din direcţia Greceşti către Craiova, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă, accidentând-o pe Mihaela C., de 14 ani, din localitate, care se deplasa pe acostament.

„În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a minorei care a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.