Uruguay: Tabare Vasquez – noul preşedinte al ţării

0
324

Medic oncolog, în vârstă de 74 de ani, Tabare Vasquez a câştigat cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Uruguay, în faţa rivalului său de centru-dreapta Luis Lacalle Pori (41 de ani), fiul unui fost preşedinte şi oferta Partidului Naţional. Această victorie, obţinută cu 56% din sufragii, potrivit rezultatelor definitive, permite Uruguayului, o ţară sud-africană cu 3,4 milioane locuitori, să aibă al treilea preşedinte de stânga din partea Frontului Larg (FA), urmând a-i succede lui Jose Mujica „Pepe”, cunoscut în media internaţională pentru exprimarea sa francă şi pentru modul de viaţă auster pe care îl practică. Tabare Vasquez a mai condus ţara între 2005 şi 2010 şi, timp de un deceniu, creşterea economică s-a menţinut la 5,7% în medie. A fost remarcat în primul mandat prin punerea în aplicare a unei politici economice liberale, acompaniată de programe sociale. La părăsirea postului, Vasquez avea o popularitate de 70%. Jose Mujica, fost militant Tupamaros, rănit şi întemniţat timp de 14 ani, a promovat reforme liberale, între care legalizarea avortului, a producerii şi comerţului cu canabis şi mariajul homosexualilor. Tabare Vasquez s-a mai remarcat în primul său mandat prin severe legi antitabac, încât s-a văzut antrenat într-un proces cu concernul Philip Morrise. Uruguayul afişează o bună sănătate economică, cu un şomaj de 6,2% în luna septembrie, dar are şi o scăzută rată a corupţiei. Îşi va lua mandatul în primire la data de 1 martie 2015. Numeroşi simpatizanţi şi-au manifestat bucuria pe arterele din Montevideo pentru victoria lui Vasquez, care dispune şi de o majoritate parlamentară.