Situaţie tensionată la Hong Kong, după o noapte de proteste

0
398

Situaţia era tensionată ieri la Hong Kong, după o noapte de confruntări între poliţişti şi manifestanţi prodemocraţie care încercau să încercuiască sediul puterii din această fostă colonie britanică, trecută sub tutelă chineză, relatează France Presse. Noi ciocniri s-au produs în timpul dimineţii într-un centru comercial din apropiere de „tabăra” Admiralty, unul dintre cele două perimetre ce continuă să fie ocupate în apropierea sediului executivului local de manifestanţi, care reclamă instaurarea unui veritabil sufragiu universal. O persoană a fost evacuată cu ajutorul unei tărgi, potrivit unui corespondent AFP aflat la faţa locului. Numeroşi manifestanţi au fost constrânşi să se îndepărteze din jurul clădirilor oficiale, iar şoselele au fost deschise circulaţiei. Dar complexul guvernamental rămăsese cu porţile închise, iar lucrările consiliului legislativ au fost suspendate. În noaptea de duminică spre luni, sute de protestatari dotaţi cu căşti şi umbrele devenite simbolul mişcării lor au încercat să încercuiască sediul executivului şi consiliului legislativ. Poliţia i-a dispersat cu ajutorul bastoanelor şi a gazului cu piper. „Vrem o democraţie adevărată”, strigau, printre altele, manifestanţii. „Încercuiţi sediul guvernului, paralizaţi guvernul!”, îndemnau unii dintre ei. La 28 septembrie, mişcarea prodemocraţie s-a accelerat brusc la Hong Kong, iar manifestanţii au ieşit cu miile în străzi. De atunci, numărul lor s-a redus considerabil, dar ei continuă să ocupe două locaţii cheie, şi anume Admiralty şi un perimetru mai restrâns la Causeway Bay, cartier ultracomercial condus de chinezi proveniţi de pe continent.