Eu votez! Tu ?! „Un vot pentru parcursul european al Republicii Moldova !”

0
861

Cotidianul regional „Cuvântul Libertăţii” lansează campania media „Convinge Basarabia să voteze Europa !”. Tinerii din Republica Moldova care studiază la Craiova îşi vor aşterne gândurile şi mesajele pentru acest moment istoric, alegerile parlamentare din 30 noiembrie şi vor da semnalul în ţară. „Vrem spre Vest !”(Marga Bulugean)

Mă numesc Tudor Capmare şi sunt din Basarabia. Studiez la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii din Craiova.

Alegerile Parlamentare din 30 noiembrie pentru mine au o importanță majoră, deoarece  eu decid parcursul Republicii Moldova pentru următorii patru ani. Eu sunt forţa ce va schimba viitorul meu în ceva mai bun. Aceste alegeri sunt importante pentru noi. Acum noi trebuie să alegem între bine şi rău. Între continuarea progresului care a avut loc, aşa mai timid în ultimii ani sau stagnarea şi revenirea la trecutul comunist, trist şi absurd.

Fiind de şase ani în România am putut simți pe pielea mea ce înseamnă progresul şi bunăstarea realizată de Uniunea Europeană în România, chiar dacă nu e în forma cea mai perfectă. Am putut face o comparaţie între politica din est şi politica din vest. Ajungând  la o maturitate pot face o alegere corectă! Această alegere, desigur, va fi una pentru continuarea procesului integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană deoarece doar aşa putem ajunge la un nivel de trai decent şi la o economie sănătoasă.

Ca și acum patru ani şi duminică, 30 noiembrie, voi merge la secţia de votare şi voi punea ştampila pe „parcursul pro european”, cu inima împăcată și cu gândul că în următorii ani vom fi mai aproape de marea familie europeană. La rândul meu îi îndemn pe toți prietenii și rudele mele să voteze pentru viitorul european al Republicii Moldova, fiindcă acolo ne este locul şi doar aici ne putem realiza visurile!