Comisia juridică a respins încuviinţarea arestării preventive şi percheziţiei domiciliare a deputatului PNL Mircea Roşca

0
328

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, ieri, cele trei cereri ale ministrului Justiţiei care îl privesc pe deputatul PNL Mircea Roşca (foto), de percheziţie domiciliară, reţinere şi arestare preventivă, a declarat vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica. În schimb, aceeaşi comisie a aprobat, tot ieri, cererea ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ioan Adam, încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Ecaterina Andronescu (PSD) şi Şerban Mihăilescu (UNPR), în dosarul Microsoft, iar plenul Camerei Deputaţilor a votat, cu 274 voturi „pentru” şi 55 „împotrivă”, cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă (PC). Revenind la liberalul Roşca, Nica a explicat că „sunt trei cereri de la Parchetul General cu privire la deputatul Mircea Roşca, cu privire la percheziţie, la reţinere şi arestare. În urma deliberării, la care au participat 23 de colegi deputaţi, rezultatul votului este următorul: cu privire la percheziţie — 10 voturi pentru, 13 împotrivă, nici o abţinere. Cu privire la reţinere: 6 voturi pentru, 16 voturi împotrivă şi o abţinere. Cu privire la arestare: 7 voturi pentru arestare, 15 voturi împotrivă şi o abţinere. Prin urmare, vreau să vă aducem la cunoştinţă că noi, PSD, am înţeles mesajul transmis de popor prin votul dat duminică, la turul doi pentru alegerile prezidenţiale, şi, aşa cum aţi văzut, am deblocat cererea ministrului Justiţiei cu privire la arestarea colegului nostru, cu părere de rău, a domnului deputat Adam, şi noi am votat în favoarea încuviinţării arestării. Dincoace, nu mai fac nici un comentariu”. Întrebat dacă deputaţii PSD au votat, în cazul deputatului PNL, împotriva cererilor ministrului Justiţiei pentru „a strica imaginea PNL”—aşa cum susţin liberalii — Nica a răspuns că „asta este opinia domniilor lor”. Co-preşedintele PNL, preşedintele nou ales Klaus Iohannis, a declarat, la scurt timp de la votul din Comisia juridică, faptul că în cazul deputatului PNL Mircea Roşca va avea loc în cele din urmă o încuviinţare a solicitării procurorilor. „Este o decizie bazată pe o procedură, nu are nici o legătură cu fondul problemei. Domnul Roşca a înţeles foarte bine şi chiar de la domnia sa a venit propunerea să se pună la dispoziţia justiţiei. Acest lucru se va întâmpla foarte repede. Ştiţi foarte bine care a fost impedimentul. În comisie se va trece repede peste şi va fi o încuviinţare, fără nici o problemă”, a dat asigurări Iohannis.

Pe ordinea de zi a şedinţei de ieri a plenului Senatului a figurat, potrivit deciziei Biroului Permanent, raportul Comisiei juridice care constată încetarea mandatului senatorului Akos Mora (PNL), găsit incompatibil de către ANI, în cazul căruia există o decizie definitivă a ICCJ.