Ce găselniţă! Dar la parlamentare şi la europarlamentare?

Cam iscusit confecţionată întâmplarea asta cu votul rezidenţilor în străinătate, aflată la geneza protestelor anti-Ponta într-o serie de oraşe din ţară. Neîndoielnic, opoziţia, sau mai bine zis tabăra pro-Iohannis, a jucat un rol în organizarea protestelor, stimulându-le, dar precumpănitor mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare, majoritatea participanţilor fiind tineri. S-a reproşat de către vectorii de imagine ai dreptei faptul că acoperirea mediatică n-a fost cea adecvată. Inclusiv de către televiziunile partizane. O părere, desigur, ca atâtea altele. Ceea ce ştim de acum este altceva: ministrul de Externe, Titus Corlăţean, în încercarea de detensionare a poveştii cu votul diasporei, şi-a anunţat demisia, însuşită de premierul Victor Ponta, care l-a şi desemnat, ieri, ca succesor pe Teodor Meleşcanu. Un gest curajos, poate riscant politic, mai ales că în subsidiar ascunde un conflict MAE-BEC pe seama numărului de secţii de votare organizate în străinătate. Nemulţumiri la primul tur al alegerilor prezidenţiale au existat în străinătate, pe motiv că fluidizarea procesului de votare de această dată n-a mai repetat „reţeta din 2009”. Nici o simulare anterioară nu s-a dovedit suficientă. Fiindcă atât la alegerile parlamentare din 2012, cât şi la referendumul din acelaşi an, şi apoi la alegerile europarlamentare din luna mai a.c., nu s-a semnalat o dorinţă a diasporei de exercitare a votului ieşită din comun. Nu pare suspect? Autoritatea Electorală Permanentă, scoasă acum din orice discuţie, avea competenţe exprese, acum greu de soluţionat. Alegerile prezidenţiale au miza lor, asta o ştiam, dar aveam ca referinţă scrutinul din 2009. Şi, dintr-odată, mirajul pentru Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, pe care aşteptăm încă, cu nerăbdare, să-l vedem într-o confruntare cu contracandidatul său, a devenit… irepresibil. Admiţând, fără comentarii de prisos, că românii de afară au dreptul deplin, de netăgăduit, consfinţit prin Constituţie, la exercitarea votului, în ţările în care se află, ne putem întreba de ce nu şi l-au exercitat, de pildă, cu acelaşi zel, şi la alegerile europarlamentare, care au avut rostul lor? S-ar fi deţinut astfel, cu exactitate, o proiecţie aproximativă a participării, contând şi ca simulare, şi „profunda nemulţumire de afară” nu s-ar fi transferat treptat în ţară, conştientizând sentimentele de ruşine, frustrare şi revoltă trăite de românii din străinătate. Guvernul Victor Ponta mobilizează acum 800 de persoane din cele 850 angajate în centrala MAE să plece în afara ţării, pentru o cât mai bună organizare a procesului de votare. Măsura pare pompieristică. Un „trubadur” pe un site respectabil scria că s-a văzut din primul tur cum votează „românii occidentalizaţi”. Nu toţi, să fim serioşi, sunt … occidentalizaţi, deşi nu de asta e vorba, unii, şi nu puţini, aflându-se pe listele negre ale poliţiei din oraşele în care locuiesc. Şi dacă aceştia „nu-l vor pe Ponta, ci pe Iohannis, să reprezinte ţara din care provin”, rămânem îndureraţi. Tot circul acesta sordid, de fapt o diversiune bine ticluită, cu votul din străinătate, dincolo de deficienţele organizatorice asumate, nu face altceva decât să ne arate în spaţiul UE aşa cum se doreşte. Alegerea din turul II al prezidenţialelor 2014 nu este între Victor Ponta şi Klaus Iohannis, ci între un candidat viu, cu vizibilitate, prestanţă rezonabilă, şi un amator impus, o hologramă, care şi crede altceva despre sine.