Se caută voluntari. Implică-te!

0
378


Asociația Tineretul ONU – filiala Craiova recrutează tineri cu inițiativă, dornici să se implice în activități de voluntariat. Pentru a dobândi statutul de membru într-unul dintre departamentele de Proiecte, Comunicare, Vânzări, Secretariatul Filialei, fiecare student este invitat să-și trimită CV-ul la adresa de mail costinelemilian92@gmail.com până mâine, 7 noiembrie, ora 23.00, menţionând departamentul pentru care dorește să aplice. Campania de recrutare se derulează sub sloganul „UNde-s mulți puterea crește. Numai împreună putem reuși!” și se adresează persoanelor dornice să se dezvolte personal și profesional, studenților motivați, cu dorință de implicare.

«Tinerii vor avea oportunitatea de a-și descoperi pasiunile prin implementarea de  proiecte și vor căpăta abilitatea de buni organizatori. În plus, vor avea șansa să învețe cum să comunice mai bine, cum să redacteze un comunicat de presă, să creeze o mapă de presă, vor realiza materiale vizibile pentru asociație și pentru fiecare proiect al acesteia. Pasionații de vânzări vor beneficia de ocazia de a pune în practică o strategie proprie sau de a desprinde anumite strategii. Mai mult, aplicanții vor cunoaște provocarea de a fi secretar și vor învăța să gestioneze resursele financiare, cât și documentele juridice», a precizat Ștefania Dobre, director Comunicare în cadrul filialei asociației.

Asociaţia Tineretul ONU din România este o organizație non-guvernamentală, ce are drept scop promovarea valorilor Naţiunilor Unite prin intermediul activităţilor desfăşurate. Filiala Craiova a fost înființată cu scopul de a ajuta la promovarea acestor valori prin intermediul evenimentelor și proiectelor pe care le implementează.