Președintele noii Comisii Europene (CE), Jean-Claude Juncker, a negat, ieri, că ar avea „probleme” cu șefii guvernelor italian și britanic, dar a opinat în schimb că premierul britanic, David Cameron, are „o problemă cu ceilalți premieri” din cadrul Uniunii Europene, relatează France Presse. „Eu nu am nici o problemă în mod special cu Renzi, pe care îl apreciez foarte mult, și nu am nici o problemă cu Cameron. În schimb, Cameron are o problemă cu ceilalți premieri” europeni, a subliniat Juncker cu ocazia unei conferințe de presă. Acesta i-a acuzat, marți, pe Cameron și Renzi că folosesc un „limbaj dublu” cu privire la negocierile bugetare în Europa. „Am luat notiţe şi când compar ce s-a spus în sală cu ce s-a spus în exterior constat că declaraţiile nu coincid”, a explicat Juncker. „I-am spus lui Matteo Renzi că eu nu sunt în fruntea unui grup de birocraţi. Sunt preşedintele Comisiei Europene, o instituţie politică, şi vreau ca premierii să respecte această instituţie. (…) Nu sunt o persoană care să tremure în fața premierilor sau a altor instanțe”, a avertizat Juncker, la capătul primei reuniuni plenare a noului executiv european, ce îi succede Comisiei Barroso. „Dacă Barroso (fostul preşedinte al Comisiei) ar fi ascultat doar birocraţi, bugetul Italiei ar fi fost tratat în mod diferit”, a opinat Juncker. Acesta și-a exprimat hotărârea de a apăra onoarea executivului european în fața „criticilor nejustificate”, opinând că „a spune că nu trebuie să intervenim în anumite dosare ce țin de coordonarea economică europeană și a spune că nu accepți lecții de la birocrații de la Bruxelles reprezintă o descriere care-mi displace”. În cadrul ultimei sale deplasări la Consiliul European, Renzi a criticat fosta Comisie, după ce primise de la Bruxelles o scrisoare ce atrăgea atenția asupra unei „devieri importante” a bugetului italian față de normele bugetare europene și solicita Romei să propună soluții. Guvernul italian și-a revizuit în cele din urmă proiectul și a propus un efort suplimentar de circa 4,5 miliarde de euro, angajându-se să își reducă deficitul structural cu peste 0,3% din PIB, față de 0,1% din proiectul inițial. Cu toate astea, primul ministru italian a cerut, ieri, „respect” pentru ţara sa din partea Bruxellesului, în timp ce tonul continuă să crească cu noul preşedinte al CE, notează AFP. „Eu cer respect pentru Italia, trecutul ei, viitorul ei. Insist asupra respectului pe care ţara îl merită”, a declarat tânărul prim-ministru de 39 de ani pe reţeaua socială Twitter. „Eu nu am de gând să merg la Bruxelles pentru a da explicaţii în legătură cu ce trebuie să fac şi i-am spus lui Juncker şi lui Barroso. Eu nu merg în Europa să spun: vă rog să mă ascultaţi, eu nu stau cu mâna întinsă”, a reacţionat Renzi.
Acasă Actualitate Actualitate externă Renzi cere Bruxellesului „respect” pentru Italia, pe fondul tensiunilor cu Juncker