Băsescu: Ar trebui discutată o politică europeană a sistemelor de aprovizionare şi transport de ţiţei

0
1283
Traian Băsescu

Preşedinţii României şi Letoniei, Traian Băsescu şi Valdis Zatlers, au fost întrebaţi, ieri, despre necesitatea unei politici energetice integrate la nivel european, în cursul declaraţiilor comune de presă susţinute, la Palatul Cotroceni, după întrevederea dintre cei doi şefi de stat. „Este unul din obiectivele majore ale politicii europene, o politică energetică unitară. Când mă refer la o politică energetică unitară, mă refer la câteva lucruri esenţiale şi anume interconectarea sistemelor energetice, interconectarea infrastructurilor de transport gaze. Deocamdată acestea sunt cele două mari priorităţi şi faptul că ele există s-a manifestat şi luna trecută, când, la iniţiativa preşedintelui Barroso, s-a făcut o discuţie pe interconectarea nord-sud în ceea ce priveşte resursele de gaze, dar esenţa unei politici unitare este legată şi de crearea alternativelor de aprovizionare a Europei, în mod deosebit cu gaze”, a declarat Traian Băsescu. El a continuat, afirmând că ar fi necesară adăugarea celei de-a treia componente la un sistem energetic sigur pentru UE, respectiv o politică europeană a sistemelor de aprovizionare cu ţiţei şi de transport a ţiţeiului pe teritoriul UE. La rândul său, preşedintele Letoniei, Valdis Zatlers, a afirmat că, atunci când se vorbeşte despre energie şi politicile energetice, ar trebui să se înţeleagă către ce sunt ţintite acestea. „În primul rând, către o aprovizionare sigură şi un preţ rezonabil. Asta vor consumatorii şi este foarte important să înţelegem că, dacă reducem cererea, dacă folosim tehnologii eficiente de energie, preţurile ar putea coborî. Dacă oferim variante multiple în privinţa aprovizionării, înseamnă şi să diversificăm rutele de aprovizionare, iar preţurile ar putea coborî. De asta avem nevoie, precum şi de o înţelegere clară a faptului că toate regiunile Europei sunt conectate. Nu ar trebui să avem o politică energetică pentru regiunea baltică sau a Europei Centrale, ci avem nevoie de o politică energetică pentru întreaga Europă şi aceasta este sarcina pentru care va trebui să lucrăm împreună din greu, pentru viitor, deoarece scopurile sunt foarte clare: energie sigură şi ieftină”, a spus preşedintele Letoniei. Preşedintele leton Valdis Zatlers se află într-o vizită de stat în România, în perioada 2-4 martie.