UE: Astăzi, în Marea Mediterană va debuta operaţiunea “Triton”

0
383

Uniunea Europeană demarează astăzi operaţiunea “Triton”, de patrulare în Marea Mediterană, dar Italia ezită încă în legătură cu soarta operaţiunii sale “Mare Nostrum”, care a salvat într-un an pe mare peste 150.000 de persoane, potrivit AFP. “«Mare Nostrum» se apropie de încheiere. Va fi luată o decizie formală în cadrul unuia dintre viitoarele consilii de miniştri”, declara recent ministrul italian de Interne, Angelino Alfano. “Operaţiunea «Triton» pune capăt operaţiunii «Mare Nostrum»”, indica el pe 9 octombrie. Dar, săptămâna trecută, chiar Alfano, care este şi vicepremier, a reamintit că operaţiunile sunt “total distincte”. “Triton” vizează mai întâi controlul frontierelor şi va rămâne în apele teritoriale europene, în timp ce „Mare Nostrum”, misiune de salvare, acţionează până la ţărmul libian. “Mare Nostrum”, o desfăşurare navală la scară largă, a fost demarată în octombrie 2013 de către Italia după două naufragii care s-au soldat cu peste 400 de morţi în apropiere de insula italiană Lampedusa şi de Malta. Potrivit Marinei militare, 32 de nave au participat în total la operaţiune, cu sprijinul a două submarine, precum şi al unor avioane şi elicoptere. În medie, 900 de soldaţi sunt mobilizaţi în fiecare zi. Această mobilizare a permis arestarea a 351 de călăuze şi salvarea a peste 150.000 de persoane în decurs de un an, adică în medie aproape 400 de persoane pe zi şi o triplare a sosirilor în raport cu 2013. Un sfert dintre imigranţi provin din Siria, un sfert din Eritreea şi restul sunt din Mali, Nigeria, Gambia, Teritoriile palestiniene, Somalia etc. Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), chiar dacă plecările imigranţilor din ţările lor de origine au avut loc cu multe luni înainte de debutul operaţiunii “Mare Nostrum” şi reflectă înainte de toate nivelul de disperare al imigranţilor, mulţi din Italia şi din restul Europei reproşează faptul că operaţiunea a constituit o invitaţie la imigraţie şi nu a împiedicat creşterea dramelor: cel puţin 3.300 de imigranţi şi-au pierdut viaţa în Marea Mediterană în acest an. Operaţiunea l-a costat scump pe contribuabilul italian, peste 9 milioane de euro pe lună, în timp ce ţara este în recesiune, cuprinsă de o criză ce antrenează tăieri bugetare. Spre deosebire de “Mare Nostrum”, “Triton” va costa circa trei milioane de euro pe lună şi opt ţări din UE au propus până în prezent punerea la dispoziţia operaţiunii a unor nave şi avioane. Alte ţări vor trimite, de asemenea, echipe pentru a ajuta Italia să-i înregistreze pe imigranţi la sosirea lor, îndeosebi la amprentarea lor. Denunţând faptul că este aproape imposibil ca solicitanţii de azil să ajungă legal pe teritoriul european, numeroase organizaţii au pledat în ultimele zile pentru ideea ca Italia să nu-i abandoneze pe imigranţi pe mare. “Chiar şi după încetarea operaţiunii «Mare Nostrum», Italia va continua să procedeze la acţiuni de căutare şi salvare pe mare”, dădea asigurări Alfano pe 16 octombrie.