Răzbit de vremea rece și ploioasă a lui Brumărel și concurat de o reuniune similară a tradițiilor de Sâmedru la Muzeul Național al Satului din capitală, Târgul Meșterilor Populari de la Craiova a reușit, totuși, și în acest an să atragă, prin pitorescul lui. Fie că doar au venit să viziteze, fie că au făcut „târguieli”, câteva mii de craioveni s-au bucurat, pe parcursul celor trei zile, de frumusețea produselor artizanale aduse de aproape 150 de meșteri din întreaga țară.
Sâmbătă, cei mai iscusiți dintre ei au fost răsplătiți cu premii, în cadrul unei festivități organizate chiar pe esplanada TNC. „Nu înseamnă că meșterii premiați sunt mai presus decât toți cei care ne-au onorat invitația la această ediție. Noi recunoaștem munca tuturor, ca păstrători ai culturii tradiționale din România”, a ținut să menționeze, cu acest prilej, Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei – principala instituție organizatoare a evenimentului, împreună cu Consiliul Județean Dolj și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.
„Mă străduiesc să țin tot timpul covorul oltenesc la cele mai înalte standarde și să ridic la nivel de artă meșteșugul țesutului”, a declarat, emoționată, la primirea Marelui Premiu și Trofeului celei de-a XXXVII-a ediții a Târgului, Rozica Miclescu, din Vălenii de Munte, județul Prahova. Covorul oltenesc, scoarţa moldovenească, lăicerul sau covorul muntenesc sunt realizate cu talent şi măiestrie de aceasta, alături de tapiserie și stampa decorativă. Creațiile Rozicăi Miclescu – prezentate și deseori premiate pentru originalitate și calitate la târguri și saloane din țară și străinătate – impresionează nu numai prin frumuseţea şi eleganţa compoziţiei, cu motive decorative de mare plasticitate, ci și prin armoniile cromatice, diverse și de bun gust.
– De când lucrați și de la cine ați învățat arta țeserii covoarelor?
– Aș putea să spun că lucrez de când m-am născut! Am deschis ochii prima dată pe războiul de țesut al bunicii. Mai târziu, pe la vreo 5 anișori, mă uitam la mâinile dumneaei încercând să înțeleg ce face prin acele mișcări rapide. N-am prea reușit: eram prea mică și mâinile ei mă amețeau… Dar am tot stat pe lângă bunica și ea mi-a spus foarte multe din tainele acestui meșteșug. Mă sfătuia însă tot timpul să învăț carte, că de țesut o să-mi țeasă ea zestrea! „Tu să mergi la școală, să înveți carte, să ajungi cineva!”, îmi spunea. Mi-am ascultat bunica – am învățat carte, am făcut și studii de pictură, și de tapiserie, pentru că am îndrăgit foarte mult acest meșteșug. Dar mai târziu am ajuns să fac tot covoare, pentru că această pasiune m-a urmărit tot timpul și cred că a fost destinul meu.
După 1989 am înființat un atelier particular de țesut covoare la Vălenii de Munte. Am crezut că voi face un atelier de artist, unde eu să pictez, câteva femei să țeasă, una să brodeze, să facem multe lucruri frumoase împreună… Totul a luat însă o altă întorsătură: am început să avem din ce în ce mai multe comenzi de covoare, astfel încât din 1992 până în 2000 am ajuns să lucrez cu 100 de femei! Am făcut de la cele mai simple la cele mai complexe covoare, am început să lucrăm pentru muzee din țară și din toată lumea, pentru case regale… Deci această îndeletnicire a împletirii firelor de lână poate să fie atât de mare încât să nu mai vrei să faci altceva!
– A fost o bună perioadă în care căutam produsele din afară, nedând valoarea cuvenită alor noastre. Și totuși dvs. ați continuat să lucrați și să rezistați pe piață… Cum ați reușit?
– Am continuat să lucrăm pentru că noi în acea perioadă am făcut mult export, străinii înțelegând foarte bine ce rafinament are covorul românesc. În acest timp, într-adevăr, din greșeală, foarte mulți români au cumpărat produse din afară. Însă și-au dat seama foarte repede că nu sunt valoroase și au revenit, comandând din nou covoare românești, țesute la noi, cu lână de foarte bună calitate. Acum noi am învățat și mai bine cum se face covorul adevărat, adică nu vopsit chimic, nu cu lână groasă… Covorul trebuie țesut cu lână cât mai fină, ca să fie rezistent, iar vopsitul să fie făcut vegetal, deoarece culoarea are un rol foarte important pentru nivelul artistic al piesei respective.
– Odată bunica le lucra în războiul de țesut… Azi cum realizați covoarele?
– Îmi place foarte mult să țes și în acel război al bunicii, unde poți să faci ștergare, marame și alte țesături mai fine. Dar aceste covoare și tapiserii le țesem în ghergheful vertical, unde tehnica permite să faci tot felul de forme, rotunjimi. Pe când la războiul de țesut nu poți să faci decât motive geometrice.
– Cam câte țesături ies din atelierul dvs. într-un an – fie că se duc la târguri și muzee din țară, fie peste hotare?
– Foarte multe! Mii de metri de covoare am țesut de-a lungul timpului, iar într-un an… probabil ies vreo 2.000-3.000 de metri pătrați.
– Între cele 100 sunt și femei tinere care au dorit să învețe acest meșteșug și care lucrează azi în atelierul dvs.?
– În anul 2000 erau peste 100 de femei în atelier, azi sunt mai puține. Pentru că o parte s-au pensionat, din nefericire altele mai tinere nu au mai venit să se angajeze. În schimb, mă bucur foarte mult pentru copiii care vin să învețe și sunt foarte încântați – chiar și băieții, uneori! – de acest meșteșug. Probabil ține și de modul meu de a le explica, de a le arăta, de a-i face să înțeleagă cât de frumos este acest meșteșug și câte satisfacții poate să îți dea. M-aș bucura dacă toți oamenii ar înțelege că o casă, oricât ar fi de mare și de frumoasă, nu este împlinită dacă nu are și un covor de lână, și o tapiserie pe perete. Poate că ne-am speriat la un moment dat de acele scoarțe care nu au fost întotdeauna foarte bine țesute sau foarte bine armonizate din punct de vedere cromatic și oamenii nu mai doresc să aibă pe perete așa ceva. Dar dacă țesem o tapiserie profesional, cu un model foarte bine gândit și un colorit echilibrat și armonizat cu restul casei, atunci ea poate înnobila casa respectivă.
– Dar în familie aveți pe cineva care vă moștenește talentul și vă duce mai departe această artă a împletirii firelor, cum o numeați?
– Fiica mea este și ea la fel de talentată, dar a ales să facă artă vestimentară. Uneori folosește și niște accesorii țesute, de la mine din atelier. Unele, spre exemplu, au fost pentru poșete – acestea aveau ca design o mică tapiserie.
– La Târgul Meșterilor Populari de la Craiova ați mai venit?
– Am vrut de mult timp să vin aici, dar acum este pentru prima dată când am reușit să ajung. Eu iubesc foarte mult covorul oltenesc, dintre toate covoarele este preferatul meu. Am țesut foarte multe – fiind și creatorul de modele al tuturor covoarelor mele –, iar cel oltenesc ocupă primul loc ca și frumusețe, ca și număr de piese create și executate, după cele tradiționale, care există prin muzee sau prin diferite colecții.
– Vă așteptați să câștigați Marele Premiu și Trofeul?
– Sincer, nu. Mai ales că am venit prima dată… Dar se vede că aici, în Oltenia, oamenii înțeleg foarte bine frumusețea covorului oltenesc. M-am bucurat pentru premiu. Întotdeauna când ți se apreciază munca ai satisfacții și putere mai multă să continui, să duci mai departe lucrul pentru care ai fost înzestrat.
– Cu ce alte premii vă mai mândriți? În anii aceștia din urmă ați câștigat, cu siguranță, foarte multe…
– E adevărat… Unul foarte important pentru mine: am participat în Elveția la un concurs, „Creatorul de aur”, de la Geneva, unde au fost 87 de concurenți din toată lumea, și am obținut locul al III-lea. M-a onorat!
– Înțeleg că este o obișnuință să participați la târguri și la expoziții…
– Este. Și nu particip numai la cele din țară, ci și la cele internaționale, pentru că acolo ai posibilitatea să te confrunți cu alți producători mari de covoare și, de asemenea, poți să îți găsești clienți, să poți face și export. Pentru că aici, la noi în țară, în momentul de față puterea de cumpărare nu este atât de mare. Sau puterea de înțelegere a frumuseții acestor lucruri încă nu este suficientă… Și, din păcate, mare parte din aceste lucrări deosebit de frumoase merg în străinătate. Acolo ne găsim clienții, la târgurile mari de la Hanovra, de la Paris – la Salonul Maison&Objet… Vin foarte mulți cunoscători, profesioniști, care caută cu ardoare aceste produse românești.
– Niște repere, în privința prețurilor, ne puteți da?
– Avem, pentru covoarele țesute tip chilim, 600-700 de lei pe metrul pătrat. Pentru tapiserii prețul este mai mare, pentru că durata de lucru este mai mare. Și atunci prețul pleacă de la 1.000 și ajunge până la 3.000 lei pentru metrul pătrat. Întotdeauna calculăm numărul de ore în care s-a lucrat, eu nepunând niciodată în acest calcul faptul că fac proiectul – care uneori poate să dureze și o lună de zile sau chiar mai mult, că vopsesc lâna cu coloranți vegetali, uneori fac vopsiri succesive, care îmi iau foarte mult timp. Dar, pentru că fac acest lucru cu mare plăcere, nu îl pun în calcul. Cea mai mare bucurie a mea este când văd clientul fericit și un lucru extraordinar de frumos ieșit din atelierul meu, care va bucura pentru mult timp mulți oameni. Pentru că, după cum știți, aceste lucrări rezistă și câteva generații și cu cât obiectul respectiv este mai vechi, cu atât este mai valoros.
– Atât de mult îi bucură pe unii încât sunt convinsă că de multe ori v-au spus că nu vor pune niciodată un covor pe jos, să calce pe el!
– Așa e, de foarte multe ori aud: „Doamnă, dar pentru ce faceți covoarele astea, îndrăznește cineva să calce pe ele?!”. Le-am explicat tuturor că aceste covoare chiar nu sunt atât de sensibile. Că lâna respinge praful și se spală foarte ușor. Dar mai ales am ținut totdeauna să explic oamenilor că este o terapie ca în fiecare seară să stai măcar o oră desculț pe un covor de lână. Ne ajută foarte mult, lâna este un izvor de sănătate pentru cei care au reumatism în organism. De asemenea, este un remediu pentru sistemul nervos. Cu cât purtăm mai multe elemente vestimentare din lână, cu atât sistemul nostru nervos este mai sănătos.
– Ce vă mai dori să realizați în anii care vor veni?
– Am cumpărat o casă veche de o sută de ani, care respectă întrutotul specificul zonei mele, de la Vălenii de Munte, și am conservat-o, am făcut-o atât de frumoasă cum a fost ea inițial. Vreau să o echipez cu minimum 20 de piese lucrate de mine, toate respectând parametrii covorului original, și să fie pusă la dispoziția publicului vizitator în viitor, ca oamenii să înțeleagă cum trebuie să arate o casă în stil românesc. Și ea să rămână pentru foarte mult timp ca model…
Mi-ar mai plăcea ca în fiecare vară să vină în vizită la noi copii care să poată să rămână măcar pentru o zi, să le explic despre meșteșugul țesutului sau, de ce nu, să facem și pictură. Pentru că, v-am spus, eu am făcut vreo 6-7 ani și pictură și chiar am lucrat ca profesor la Clubul elevilor din Vălenii de Munte. Am avut rezultate deosebite și am în suflet acest dor, că n-am mai putut să lucrez cu copiii din cauza faptului că am avut foarte mult de lucru la atelier. Vara aș vrea, deci, să îmi dedic o parte din timp copiilor.
Premiile ediției a XXXVII-a:
Marele Premiu și Trofeul Târgului: Rozica Miclescu (Prahova, țesături)
Premiul Cetatea Băniei (acordat de Primăria și Consiliul Local Craiova): Ioana Mischiu (Horezu, ceramică)
Secțiunea Adulți
Premiul I: Antoaneta Nadu (Dolj-Bechet, țesături)
Premiul II: Ioan Morar (Cluj, prelucrarea lemnului)
Premiul III: Daniel Ionescu (Vâlcea, ceramică)
Secțiunea Tineret
Premiul I: Maria Perva (Arad, împletituri nuiele)
Premiul II: Ioana Cristina Stoian (Prahova, aranjamente din hârtie)
Premiul III: Mihaela Traistă (Dolj, pielărie)
