Spectacol-lectură dedicat Anului Brâncoveanu, la Teatrul Național din Craiova

0
323

Teatrul Național „Marin Sorescu” sărbătorește Anul Brâncoveanu printr-un nou spectacol-lectură programat în seria „Autorii sunt în sală”, lansată în 2013. Intitulat „Cină cu soarele sus” – după un text de Gheorghe Truță, în regia și scenografia lui Mircea Cornișteanu –, acesta va avea loc mâine, 16 octombrie, începând cu ora 17.00, în Sala „I.D. Sîrbu”. Intrarea publicului va fi liberă.

„Autorii sunt în sală” este un proiect menit să încurajeze dramaturgia contemporană românească, din dorința de a sensibiliza regizorii aflați în căutare de texte valoroase, precum și de a atrage publicul către creația dramatică autohtonă. Proiectul este destinat prezentării în premieră pe țară a unor texte din dramaturgia originală românească a ultimilor ani. Până în prezent au fost puse în scenă spectacole după scrieri de Cornel Mihai Ungureanu, Valentin Nicolau și Cornel Udrea.

„Cină cu soarele sus” îi are în distribuție pe actorii Ilie Gheorghe (în rolul Brâncoveanu), Natașa Raab (Doamna Marica), Cătălin Vieru (Matei), Marian politic (Radu), Cătălin Băicuș (Constantin), Cosmin Rădescu (Ștefan), Ștefan Mirea (Ianache Văcărescu) și Tudorel Petrescu (Mustafa).

Gheorghe Truță

Autorul textului, Gheorghe Truță, s-a născut la 1 iunie 1958, în localitatea Călui din județul Olt. A urmat cursurile Liceului „Fraţii Buzeşti”, apoi pe cele ale Facultății de Matematică a Universităţii din Craiova. Din 1993 este membru titular al Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Craiova.

A publicat romanul „Orașul” (Ed. Albatros, Bucureşti, 1982) – cu o prezentare de Mirela Roznoveanu, volumul de proză „Pagoda” (Editura de Vest / Facla, Timişoara, 1992), romanele „Raiul șobolanilor” (Editura Matinal – Panorama, Petroşani – Bucureşti, 1999) – cu o prefaţă de Dan Silviu Boerescu, și „Îngere, vii?” (Editura Aius, Craiova, 2010). Li se adaugă volumele „Teatru – piese jucate, premiate sau interzise” (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003) și „Alice nu știe să moară” (teatru, Editura Aius, 2010).

Aproape toate i-au fost răsplătite cu Premiul filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, precum și cu alte distincții literare. Piesa „Marea brambureală” (cu premiera absolută la 1 octombrie 1995, la Teatrul „Bacovia” din Bacău, în regia lui Mihai Manolescu) a fost nominalizată pentru Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu” – ediţia I, iar „Catedrala” a fost nominalizată de UNITER pentru „Cea mai bună piesă românească a anului 1999”.

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova i-a pus în scenă piesa „Alice nu știe să moară”, în regia aceluiași Mircea Cornișteanu, premiera având loc la 1 octombrie 2005. Textul primise anterior, în luna iulie a aceluiași an, la Turnu Severin, Premiul special al Fundaţiei „Alice Voinescu”.