Arest prelungit pentru ucigaşii de la Cârcea

0
380

Autorii omorului comis pe 16 august a.c., în localitatea doljeană Cârcea, rămân după gratii. Judecătorii Tribunalului Dolj au prelungit arestarea preventivă a celor trei tineri implicaţi în uciderea bărbatului de 42 de ani din localitate şi numai fiul victimei a contestat hotărârea Tribunalului la Curtea de Apel Craiova. Ieri, instanţa a anunţat că amână judecarea contestaţiei pentru luni, 13 octombrie a.c. Reamintim că fiul victimei i-a promis unui tânăr 35.000 de euro ca să-l scape de tată, i-a deschis uşa, apoi s-a prefăcut şocat şi l-a îngropat pe cel care îl crescuse.

Judecătorii Tribunalului Dolj au admis propunerea procurorilor şi au dispuse prelungirea cu 30 de zile a arestării preventive pe numele celor trei tineri implicaţi în uciderea lui Nelu Buţu, de 42 de ani, din comuna Cârcea. Noile mandate sunt valabile de astăzi: „Prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpaţilor Buţu Adrian, lovan Ştefan Alexandru si Burican Marius Daniel, pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 11.10.2014 şi până la data de 09.11.2014, inclusiv. Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de către inculpaţii Buţu Adrian, lovan Ştefan Alexandru si Burican Marius Daniel. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj. Singurul care a contestat hotărârea Tribunalului a fost fiul victimei, Adrian Buţu, judecarea contestaţiei sale fiind amânată de Curtea de Apel Craiova pentru luni, 13 octombrie.

Reamintim că, pe 16 august a.c., în jurul orei 05.00, poliţiştii doljeni erau anunţaţi că, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa lui Nelu Buţu, de 42 de ani, din comuna Cârcea, i-au tăiat gâtul cu o baionetă şi au dipărut, bărbatul decedând la scurt timp. Imediat, s-a constituit o echipă complexă condusă de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind demarată ancheta pentru stabilirea împrejurărilor producerii faptei, identificarea şi prinderea autorilor. Cercetările au scos la iveală faptul că Adrian Buţu, fiul adoptiv al victimei s-a gândit să scape de tatăl său ca să moştenească averea familiei. La începutul lunii august, a discutat acest lucru cu un prieten, Ştefan Alexandru Iovan, de 20 de ani, din Craiova, însă cel din urmă n-a vrut să comită fapta, chiar dacă i s-au promis o grămadă de bani. Însă a găsit pe cineva dispus să facă asta în schimbul sumei de 35.000 de euro: Marius Daniel Burican, de 18 ani, din comuna Cerăt, elev al Colegiului Ştefan Odobleja din Craiova (a terminat clasa a XI-a cu media generală 6,67). Au pus la punct toate detaliile, Adrian Buţu a făcut rost de o baionetă, iar pe 16 august, dimineaţa, în jurul orei 05.00, după ce tatăl său a adormit, l-a sunat pe Burican, care a venit purtând o cagulă, i-a dat arma, i-a arătat unde doarme tatăl său, apoi a mers la el în cameră. După ce i-a înfipt baioneta în gât, chiar în patul unde dormea, autorul a plecat acasă, fără să primescă vreun ban din suma promisă, iar arma crimei a aruncat-o undeva în spatele casei, în câmp. Pe 10 septembrie a.c. au fost făcute 5 percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor, opt persoane au fost ridicate şi conduse la sediul I.P.J. Dolj, între care şi cei trei tineri, care şi-au recunoscut, în final, faptele. Au fost arestaţi pentru 30 de zile pentru omor calificat cu premeditare, respectiv instigare şi complicitate la această infracţiune deosebit de gravă.