Pe 15 octombrie, începe distribuirea cererilor pentru ajutorul de încălzire

0
405

Primăria Craiova va începe să distribuie, la mijlocul acestei luni, cererile de acordare a ajutoarelor băneşti pentru încălzire. Ca şi în alţi ani, actele se depun în diferite locuri, iar ajutoarele de care beneficiază craiovenii sunt acordate în funcţie de veniturile pe membru de familie. Cea mai mare subvenţie, de 100%, se acordă persoanelor care se încălzesc cu agent termic şi primesc ajutor social. 

Începând cu data de 15 octombrie, autoritățile locale vor începe activitatea de distribuire a cererilor de acordare a ajutoarelor bănești pentru încălzirea locuinței cu energie electrică, energie termică, gaze naturale, cărbuni, combustibili petrolieri care se oferă pentru sezonul rece noiembrie 2014- martie 2015.

Autoritățile locale precizează că, în cazul în care un copil minor locuiește cu bunicii, iar părinții acestuia locuiesc la altă adresă și nu contribuie la întreținerea lui, acesta poate fi asimilat familiei bunicilor doar în condițiile în care este stabilită măsura plasamentului sau a tutelei.

De asemenea, studenții întreținuți de părinți și care locuiesc separat de aceștia nu îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței. Totodată, lipsa vizei de reședință anulează orice drept de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței.

Cererile pentru gaze şi lemne, pe strada „Mitropolit Firmilian”

Cererile pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, cu lemne sau energie electrică, se ridică din acelaşi loc, respectiv de la sediul Primăriei Craiova de pe strada „Mitropolit Firmilian” nr. 14. Ghişeele sunt deschise de luni până joi, între orele 8.30 şi 16.00, precum şi vineri, între orele 8.30 şi 13.00.

Craiovenii care se încălzesc cu gaze naturale primesc subvenţii pentru căldură în funcţie de venitul pe membru de familie. Cea mai mare subvenţie acordată este în sumă de 262 de lei, cu condiţia ca venitul pe membru de familie să nu depăşească 155 de lei. Subvenţia este din ce în ce mai mică, în funcţie de aceste venituri, iar cea mai mică pe care autorităţile o acordă este de 20 de lei, dacă familia are un venit net lunar pe membru de 615 de lei.

Şi ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri se atribuie în funcţie de aceleaşi criterii. Astfel, cea mai mare subvenţie acordată este de 54 de lei pe lună, dacă venitul net lunar calculat pe membru de familie nu este mai mare de 155 de lei. Familiile care depăşesc acest prag se încadrează la subvenţii mai mici, cea mai mică sumă pe care o primesc fiind de 16 lei, dacă familia are un venit net lunar pe membru de până la 615 lei. Cei care depăşesc această sumă nu mai primesc nici o subvenţie.

Ajutorul pentru încălzirea cu energie electrică se acordă numai consumatorilor vulnerabili, care vor demonstra că nu pot să beneficieze de altă formă de încălzire. Cea mai mare subvenţie care se acordă este de 240 de lei – pentru un venit net pe membru de familie de până la 155 de lei, iar cea mai mică este de 48 de lei – pentru un venit net pe membru de familie de până la suma de 615 lei. Cine depăşeşte acest venit evident că nu mai beneficiază de subvenţie.

Cererile pentru energia termică se distribuie prin asociaţii

Cei mai mulţi craioveni sunt interesaţi însă de cererile pentru încălzirea locuinţei cu agent termic, aceștia locuind la bloc. Aceste cereri sunt distribuite prin asociaţiile de proprietari. Spre deosebire de celelalte trei forme de subvenţii, nu mai sunt nişte sume fixe, ci procente care sunt deduse din factura lunară finală a fiecărui locatar.

Astfel, dacă are un venit net lunar de până la 155 de lei pe membru de familie beneficiază de o subvenţie de 90% (subvenţia maximă de 100% fiind acordată numai persoanelor care trăiesc din ajutor social); pentru un venit de până la 210 lei – de 80%; pentru un venit de până la 260 de lei – de 70%; pentru un venit de până la 310 lei – de 60%; pentru un venit de până la 355 de lei – de 50%; pentru un venit de până la 425 de lei – de 40%; pentru un venit de până la 480 de lei – de 30%; pentru un venit de 540 de lei – de 20%; pentru un venit de până la 615 lei – de 10%. Cea mai mică subvenţie este de numai 5% care se acordă pentru familiile care înregistrează un venit net pe membru de până la 786 de lei. Dacă se depăşeşte acest nivel al veniturilor, nu se mai acordă nici o subvenţie.

Cât de sărac trebuie să fii

Ca să beneficieze de aceste subvenţii, craiovenii trebuie să declare pe proprie răspundere că îndeplinesc şi alte condiţii obligatorii. Pot să aibă o maşină sau o motocicletă – dar să nu fie mai noi de ani. Dacă deţin mai multe maşini nu se mai încadrează. Nu trebuie să deţină în proprietate orice alt fel de autovehicule şi utilaje agricole, începând cu iahturile, bărcile şi şalupele şi terminând cu tractoarele, prese pentru ulei sau gatere pentru tăiat lemne. De asemenea, nu trebuie să aibă în proprietate alte locuinţe, în afara celei pentru care solicită subvenţie şi nici terenuri agricole. Totodată, nu trebuie să aibă depozite la bănci cu o valoare de peste 3.000 de lei. Dacă locuiesc la curte, li se iau în calcul şi animalele şi păsările, regula fiind ca valoarea netă de producţie anuală de pe urma acestora să nu depăşească suma de 1.000 de euro pentru o singură persoană şi de 2.500 de euro pentru familie.