ANM anunţă schimbarea vremii

0
315

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a lansat, ieri după-amiază, o avertizare conform căreia vremea se va strica treptat, urmând ca, până mâine dimineaţă, în toată ţara să apară vijeliile, ploile torenţiale şi grindina. Prognoza realizată de meteorologi indică faptul că instabilitatea vremii se va accentua mai întâi în vestul ţării, pentru a cuprinde treptat, până miercuri, toate regiunile. „În intervalul 11 iulie, ora 18.00 – 13 iulie, ora 6.00, instabilitatea atmosferică se va accentua începând din vestul ţării şi va cuprinde treptat toate regiunile. Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua trecător aspect de vijelie, averse izolat torenţiale şi căderi de grindină”, se arată în informarea transmisă de ANM.