Bundesliga: Bayern câştigă în deplasare, Dortmund pierde

0
474

În cea de-a şasea etapă din Bundesliga, Bayern Munchen şi-a consolidat poziţia de lider, prin victoria în deplasare, la Koln (2-0), prima a bavarezilor – în exterior – în acest sezon. Mario Gotze a deschis scorul, în minutul 19, majorarea scorului datorându-se unui autogol al lui Daniel Halfar (min.67). Bayern a ratat cinci ocazii în prima repriză (min.4,23,27,32 şi 38). Dacă Bayern Munchen a prins o viteză de croazieră, Borussia Dortmund a pierdut în deplasare derbyul Ruhr-ului cu Schalke 04 (1-2), încât se află la şapte puncte de lidera clasamentului. Dortmund a primit două goluri în 23 de minute (Matio, în min.10, şi Choupo Moting, min.23), pe două erori de plasament. Pierre Emerick Aubameyang (min.26) şi-a adus echipa în joc, dar Immobile (min.49), Aubameyang (min.62), Subotic (min.76) nu l-au putut învinge pe Ralf Farhmann. Adriano Ramos a avut un penalty în min.66, fiind faultat de Matip în suprafaţa de pedeapsă, dar arbitrul nu l-a acordat, spre uluiala lui Jurgen Klopp. Alte rezultate: Friburg-Leverkusen (0-0), Paderborn-M’Gladbach (1-2), Stuttgart-Hanovra (1-0), Wolfsburg-Werder Bremen (2-1).