Mâine începe distribuirea cardurilor de sănătate

0
405

Primele carduri de sănătate vor fi distribuite către populaţie începând de mâine. Acestea vor ajunge la asiguraţi prin poştă, urmând ca până la sfârşitul lunii octombrie, 91% din carduri, adică  12,4 milioane de exemplare, să intre în posesia titularilor.

Poşta Română va prelua, sorta, transporta şi distribui cardurile naţionale de asigurări de sănătate, urmând să fie trimise 600.000-700.000 de carduri pe zi, care vor fi distribuite în 20 de zile lucrătoare de la primire. Primii care vor beneficia de cardurile naţionale de sănătate sunt bucureştenii. În Capitală, vineri, operatorii poştali vor începe distribuirea cardului către asiguraţii cu vârsta peste 18 ani, iar de pe 22 septembrie această operaţiune va începe, concomitent, în mai multe judeţe din ţară.

Valoarea contractului dintre Poşta Română şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este de 37,5 milioane lei – 8,5 milioane euro -, cu o durată de patru ani, peste 90% din carduri urmând să fie distribuite până la sfârşitul lunii octombrie. Poşta Română va livra, potrivit protocolului, cardul de sănătate destinatarului în maximum 20 de zile calendaristice, începând cu ziua lucrătoare următoare celei în care trimiterile au intrat în reţeaua poştală.

Cardul va fi predat la domiciliul asiguratului

Cardul de sănătate va fi distribuit la domiciliul asiguratului și predat titularului pe baza actului de identitate. După două prezentări la domiciliul asiguratului, dovedite pe bază de document justificativ, operatorul de servicii poștale va preda cardul național casei de asigurări de sănătate în raza căreia se afla domiciliul asiguratului. Avizul pe care operatorul poştal îl lasă la domiciliul asiguratului, în cazul în care nu va fi găsit, va conţine numărul de telefon al factorului poştal, astfel încât asiguratul să îl poată contacta pentru a stabili intervalul orar în care poate reveni în zilele următoare pentru a-i preda cardul de sănătate.

În ultimele şase luni au fost tipărite peste 9,5 milioane de carduri, operaţiune ce a costat 123 de milioane de lei, urmând ca tranşa finală, de un milioan de carduri, să fie printată în cel mai scurt timp. Cardul are inscripţionate, la vedere, pe lângă nume şi prenume şi codul de identificare în sistemul de sănătate. În plus, va avea un cip pe care vor fi încărcate de medicul de familie şi alte informaţii esenţiale: CNP-ul, grupa sanguină, RH-ul, diagnostice medicale cu risc vital, boli cronice, dar şi datele de contact ale medicului.