Statul Islamic îi răspunde lui Obama într-o înregistrare video: „Lupta abia a început”, „va urma”

0
366


Statul Islamic (SI) a publicat o înregistrare video care pare să răspundă promisiunii preşedintelui american, Barack Obama, de a „distruge” gruparea, relata „Washington Post”, în ediţia electronică de ieri. „Nu voi ezita să acţionez împotriva Statului Islamic în Siria, precum şi în Irak”, a declarat Obama, într-un discurs rostit în urmă cu o săptămână, la Casa Albă. „Obiectivul nostru este clar: vom slăbi şi într-un final vom învinge Statul Islamic”, a subliniat preşedintele american, apreciind că jihadiştii sunniţi care au decapitat doi jurnalişti americani aparţin „unei organizaţii teroriste care nu are altă viziune decât masacrul celor care i se opun”. Publicat de centrul media Al-Hayat, care a difuzat şi înregistrările cu decapitările celor doi jurnalişti americani, filmul de 52 de secunde este o succesiune de imagini cu explozii în slow-motion, combatanţi care trag cu mitraliere, flăcări şi maşini aruncate în aer de bombe, toate pe fundalul unei muzici apocaliptice. Înregistrarea include şi cadre cu Obama care susţine că trupele americane nu se vor întoarce să lupte în Irak, precum şi imagini cu fostul preşedinte George W. Bush după invadarea Irakului, cu faimosul banner „Misiune Îndeplinită”. Nimeni nu vorbeşte în această înregistrare video, care se termină cu următoarele cuvinte care apar succesiv pe ecran: „Flăcările Războiului: Lupta abia a început”, „Va urma”.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a negat că ţara sa susţine grupări islamiste extremiste în Siria şi că închide ochii la faptul că jihadiştii recrutează adepţi de pe teritoriul Turciei, relatează DPA. Potrivit unor rapoarte apărute în media, între care „The New York Times” şi „Newsweek”, SI se poate baza pe un flux continuu de recruţi care vin din Turcia. „Turcia este împotriva oricărei forme de terorism şi a oricărei organizaţii teroriste. Nu am acceptat niciodată termenul «terorism islamic» şi nu-l vom accepta niciodată”, a declarat Erdogan. „A descrie Turcia ca o ţară care susţine terorismul este grosolan”, a subliniat acesta. Analiştii estimează că sute de turci luptă în prezent alături de miliţia Statului Islamic în Irak şi Siria şi cred că gruparea are reţele clandestine de susţinere care acţionează în Turcia. Potrivit unor estimări recente din SUA, gruparea jihadistă are acum peste 30.000 de membri. Aproximativ 1.000 de turci s-au alăturat grupului jihadist, potrivit cotidianului american „New York Times”. Citând oficiali ai guvernului turc şi rapoarte media, „New York Times” a menţionat că Turcia este una dintre cele mai mari surse de luptători străini pentru SI, care a preluat controlul asupra unor mari zone din Irak şi Siria.