A sunat, din nou, clopoţelul de început de an şcolar

0
601

După trei luni de binemeritată vacanţă, clinchetul clopoţelului i-a chemat, ieri, din nou, în bănci pe elevii doljeni. Plini de emoţii, dar bucuroşi, au pornit, cu mic, cu mare, însoţiţi de părinţi sau bunici, spre şcoală. Aşa cum se întâmplă în fiecare an, curţile unităţilor de învăţământ din Craiova au devenit neîncăpătoare, adunând mii de şcolari încă de la primele ore ale dimineţii. Fie că au păşit pentru întâia oară la grădiniţă, au început clasa pregătitoare sau clasa I, emoţiile au fost la fel de copleşitoare pentru fiecare copil în parte. Bucheţele şi coşuleţele de flori parfumate n-au lipsit nici de această dată din peisajul colorat de glasurile vesele ale micuţilor nerăbdători. Cei care i-au întâmpinat cu drag au fost dascălii, însă la festivităţile de deschidere a noului an şcolar au luat parte şi oficialităţile locale. Primarul Craiovei – Lia Olguţa Vasilescu, prefectul de Dolj – Nicolae Sorin Răducan şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj au ales să le adreseze încurajări elevilor craioveni.

«A fi astăzi elev la „Carol I” este o cinste dar şi o responsabilitate»

La Colegiul Naţional “Carol I”, Imnul Naţional al României a deschis festivitatea de începere a noului an şcolar, fiind intonat, la unison, de elevi, cadre didactice şi oficialităţi. A fost a 189-a oară când clopoţelul a sunat pentru liceul care în vara acestui an s-a clasat pe primul loc pe judeţ şi al doilea pe ţară în ierarhia liceelor cu cele mai multe medii de 10 obţinute la examenul de bacalaureat. «Pentru a 189-a oară, pentru Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova sună clopoţelul şi se deschid porţile cu aceeaşi caldă ospitalitate pentru a-şi primi fiii – elevii din prezent –, de la bobocii din clasa pregătitoare şi până la adolescenţii din clasele terminale. Sunt convinsă însă că în sală există şi elevii de ieri în ipostaza de fraţi, părinţi, bunici, veniţi pentru a trăi împreună cu noi prima zi de şcoală. Colegiul nostru îşi poartă istoria aproape bicentenară cu un firesc greu de definit, pentru că istoria lui în sine înseamnă printre altele zeci de personalităţi ale culturii şi ştiinţei naţionale şi universale. Când vorbim despre Colegiul Național „Carol I”, vorbim despre statornicie, dar şi despre credinţa în reuşită, vorbim de făurirea unui prestigiu la nivel naţional şi internaţional. Atmosfera inimitabilă a colegiului nostru este plămădită din vocaţia valorii. Tradiţia de performanţă a şcolii a fost confirmată de elevii noştri şi în anul şcolar trecut prin rezultatele obţinute la olimpiadele şcolare şi competiţiile sportive, etapele judeţene, naţionale şi internaţionale – aproximativ 250 de premii care ne-au adus mulţumirea sufletească atât de necesară nou, dascălilor. Cele cinci medii de 10 obţinute de elevii noştri la examenul de bacalaureat ne-au clasat pe primul loc pe judeţ şi pe locul al doilea pe ţară în ierarhia liceelor cu cele mai multe medii de 10. Aceşti elevi au fost pregătiţi de profesori cu vocaţie, cu multă pasiune şi dăruire. Rezultatele muncii dascălilor şi elevilor s-au concretizat şi prin admiterea la facultăţi de prestigiu din întreaga lume a absolvenţilor noştri. A fi astăzi elev la „Carol I” este o cinste, dar şi o responsabilitate. Cinstea de a fi printre cei mai buni şi responsabilitatea de a fi la înălţimea exigenţelor şi de  duce mai departe bunul nume al liceului nostru. Baza materială s-a îmbogăţit prin sprijinul material pe care l-am primit de la Primăria Craiova. Au fost realizate lucrări de renovare şi modernizare atât în sălile de clasă cât şi pe baza sportivă. A fost modernizat căminul, iar lucrările pentru reabilitarea gardului şcolii sunt în curs de desfăşurare şi vor fi finalizate în curând», a spus Luminiţa Thorwachter, directorul Colegiului Naţional “Carol I” din Craiova.

Colegiul Național „Carol I” intră în reabilitare

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, nu doar le-a urat succes elevilor în noul an şcolar, ci a venit şi cu o veste bună: Colegiul Naţional “Carol I” intră în reabilitare, urmând să fie consolidat corpul central şi Opera Română Craiova. “Am să vă dau o veste bună şi să vă spun că această clădire va intra în sfârşit în reabilitare. Va fi consolidate corpul central şi Opera Română Craiova. Deja se lucrează la partea de proiectare şi deja au fost pregătite căminul şi cantina încât dumneavoastră să vă mutaţi acolo. S-au făcut foarte multe investiţii în acest colegiu, în jur de 40 de miliarde de lei vechi doar în ultimul an, însemnând baza sportivă, cantina şi căminul pe care le-am pregătit să vă mutaţi acolo pe perioada în care vor avea loc lucrările de construcţie. Sper să vă aştepte un an frumos, dar va fi şi un an destul de deranjant pentru dumneavoastră, care învăţaţi aici, pentru că, pe tot acest parcurs, vor fi importante lucrări de reabilitare. Sper din toată inima ca procesul educaţional să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Vă urez mult succes şi să sperăm că o să aveţi rezultatele pe care le aşteptăm cu toţii”, a afirmat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

“Sunt mândru că am studiat la acest colegiu”

La rândul său, prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a mărturisit că este mândru că este absolvent al Colegiului Naţional “Carol I”, urmând astfel o tradiţie din familie. „Sunt foarte emoţionat să particip la acest eveniment unic, anual, deschiderea noului an şcolar 2014-2015. Pot spune că sunt mândru că am studiat la acest colegiu ca urmare a tradiţiei din familia mea, având în vedere că  patru generaţii au ales să înveţe la acest lăcaş de prestigiu. Pentru cei mai mici, această zi este un început, pentru alţii urmează examenul de capacitate sau bacalaureatul şi admiterea la facultate. Dragi elevi, aveţi o responsabilitate foarte mare, aceea de a vă ridica la înălţimea exigenţelor şi de a face cinste acestui colegiu. Este important să înţelegeţi că trebuie să învăţaţi în primul rând pentru voi, deoarece reprezentaţi generaţia ce va continua proiectele noastre. Stimaţi profesori, am convingerea că experienţa dumneavoastră şi conştientizarea rolului pe care vi l-aţi asumat se vor regăsi şi în acest an între pilonii pe care vă veţi sprijini în împlinirea menirii ce v-a fost hărăzită, aceea de a susţine, de a sprijini eforturile celor care au realizat necesitatea desăvârşirii educaţiei. În numele Instituţiei Prefectului şi al meu personal vă doresc, distinşi dascăli, dragi părinţi şi elevi, să începeţi noul an şcolar plini de încredere, de entuziasm pentru că numai o puternică motivaţie poate duce la ridicarea standardelor educaţionale, mult succes”, a declarat prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan.

Colegiul Naţional “Elena Cuza”: O directoare copleşită de emoţie

 Mulţi, mulţi elevi din clasele mari, dar şi destui prichindei însoţiţi de părinţi sau bunici, inclusiv din cele trei clase pregătitoare, cu nu puţine simbolice buchete de flori în mâini pentru doamnele învăţătoare şi diriginte, o forfotă altminteri firească la porţile Colegiul Naţional „Elena Cuza”, ieri-dimineaţă. Curăţenie „lună” prin toate sălile de clasă, pe holuri, dar şi la instalaţiile sanitare deplin funcţionale. Începutul unui nou an şcolar se făcea resimţit la tot pasul, deşi acest „început” nu este decât borna unei continuităţi cu alte şi alte exigenţe. Profesoara Mirela Genoiu, de 25 de ani cadru didactic al emblematicului colegiu naţional, cuprinsă de vizibilă emoţie, dorea ca festivitatea să se circumscrie până la detaliu pregătirilor, şi nimic, adică nici o desincronizare să nu stânjenească această zi. Câteva repere: 1.700 de elevi, trei clase pregătitoare, clase bilingve de germană, engleză, franceză, spaniolă, chineză. Parteneriate cu lectori portughezi şi turci. O clasă de filologie-istorie, două clase de ştiinţe ale naturii şi două clase de matematică-informatică. Corp didactic – excelent. O tuşă a procesului educaţional? Poate doar, deşi nu constituie „o directivă”, aprofundarea desăvârşită a limbilor străine enunţate. În schimb „păstrarea blazonului” de emblematică unitate de învăţământ a Craiovei, asta da, se constituie într-o ţintă a întregului corp didactic al Colegiul Naţional „Elena Cuza” din prima zi de şcoală de neuitat pentru cei mici. Câteva alocuţiuni de circumstanţă în sala de festivităţi, cu mesaje adecvate momentului exprimate de Mirela Genoiu, Ionel Ciobotea – subprefect de Dolj, Georgică Bercea-Florea – inspector şcolar general al ISJ Dolj, Cristina Calangiu – viceprimar al Craiovei, Mihai Cilibiu – consilier local, au conferit evenimentului încărcătura de care avea nevoie, risipind orice undă de inhibare, firească, în rândul elevilor.

 

Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei:

„În ultimul an, 60 de unităţi de învăţământ au primit bani de la Primăria Craiova şi în ultimele două luni toate unităţile de învăţământ au primit sume importante pentru igienizare. Am avut grijă să aveţi şi locuri de joacă şi un teatru de păpuşi nou. De asemenea, ne ocupăm şi de performanţa şcolară, astfel că în cei doi ani de când sunt primar al Craiova a crescut de patru ori numărul de burse sociale, de merit şi performanţă. Trebuie doar să învăţaţi ca să luaţi aceşti bani”.

 

Luminiţa Thorwachter, directorul Colegiului Naţional “Carol I”:

“La început de septembrie, galeria de premii a liceului s-a îmbogăţit cu încă un premiu internaţional. Eleva Ioana Elisabeta, sub îndrumarea profesorului Ofelia Burtea, a obţinut premiul al III-lea la Olimpiada Internaţională de Lectură”.