Doljean condamnat pentru evaziune fiscală prins de poliţişti

0
603

În cursul zilei de marţi, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni, în urma activităţilor specifice desfăşurate l-au identificat şi introdus în arestul IPJ Dolj pe George Dorin Voinea, de 40 de ani, din comuna Malu Mare, pe numele căruia Tribunalul Dolj a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, având de executat 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Sentinţa în cazul bărbatului a rămas definitivă pe 5 septembrie a.c., la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, alţi doi bărbaţi, dintre care unul este deja după gratii, fiind condamnaţi în aceeaşi cauză: „Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii Grigorie Marian, Voinea George Dorin şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva deciziei penale nr.366 din 22 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori. Constată că prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2014 s-a luat act că inculpatul Constantin Gabriel şi-a retras recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii penale. Constată că inculpatul Constantin Gabriel este arestat în alta cauză. Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, se arată în încheierea de şedinţă a ÎCCJ. Marian Grigore a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar Gabriel Constantin la 3 ani de închisoare în acest dosar.