Ideea preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de a provoca o nouă cerere de suspendare a preşedintelui pare mai de grabă emoţională decât deplin justificată. De altfel, şi argumentele enumerate, între care susţinerea pe faţă a unui partid politic, care contravine, este adevărat, obligaţiilor constituţionale, şi intervenţia instituţională – după cum a declarat public – pe lângă preşedintele CE, Jean Claude Juncker, pe tema desemnării comisarului european, sunt motive consistente, dar apte de a fi considerate ca firave de către Curtea Constituţională. Când n-a susţinut Traian Băsescu un partid de-a lungul celor zece ani de mandat? Apoi, ideea suspendării nu se bucură, deocamdată, cel puţin declarativ, de sprijinul întregii coaliţii de guvernare, după toate aparenţele, însă ne aflăm în faza demersurilor pe lângă grupurile parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor. Premierul Victor Ponta, liderul naţional al social-democraţilor, candidat la alegerile prezidenţiale, ca şi Călin Popescu Tăriceanu, a folosit în răspunsurile oferite ziariştilor pe această chestiune verbul „la timpul viitor”, exprimându-se destul de nuanţat, ceea ce sugera că mai de grabă recomandă lui Traian Băsescu „să nu se implice în campania candidatului Partidului Mişcarea Populară”, al cărui lider de facto se presupune că şi este. În planul etapelor ce ar urma parcurse, discuţia este prematură. Cu puţină vreme înaintea debutului propriu-zis al campaniei de care vorbeam, o astfel de iniţiativă ar perturba desfăşurarea acesteia, ca să nu spunem, şi aici Traian Băsescu avea dreptate, l-ar transforma în actor al referendumului, suprapus peste campania electorală prezidenţială. Că există un precedent în Cehia, unde preşedintele eurosceptiv, Vaclav Klaus, a fost suspendat în penultima zi de mandat, este adevărat. Însă şi aşa mesajele campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale vor gravita, pro şi contra, în jurul împlinirilor celor două mandate prezidenţiale, încât acutele speciale ar putea avea efecte nedorite, inclusiv pentru iniţiatorii cererii de suspendare a lui Traian Băsescu. Faptul că există o asemenea intenţie din partea adversarilor săi politici s-ar putea constitui într-un factor de inhibare sau de reprimare a dorinţei de implicare în susţinerea campaniei candidatului PMP. Fireşte, între asemenea puncte de vedere şi evaluarea strategilor social-democraţilor pot exista frapante deosebiri şi vor conta de bună seamă ale lor. Amintirea deznodământului referendumului din 2012 dăinuie însă şi ea este mai de grabă descumpănitoare. Cert este un lucru, luând în seamă tensiunile existente pe scena politică: vom avea o campanie electorală excesiv de încinsă.
