Mii de credincioşi au participat la sărbătoarea de la Maglavit

1
1711


Ca mănăstire, cea de la Maglavit, interesantă arhitectural, după un plan datând din 1938, amplasată într-o pădure de stejari, la numai 2 km de principala arteră de circulaţie, este finalizată de dată recentă. Şi e bine de reţinut, şi prin aportul lui Gigi Becali. Împrejmuită cu un gard solid, şi aici s-ar putea menţiona câţiva contribuabili care şi-au păstrat, spre lauda lor, discreţia, mănăstirea este deja un reper turistic, dar şi un loc de pelerinaj al credincioşilor. Maglavitul a avut precedente într-o serie de ţări europene precum Franţa (Lourdes), Belgia (Beauraing), Portugalia (Fatima) şi una dintre explicaţiile verosimile ar fi aceea ca oamenii să-şi combată singurătatea, limitele în special, frica de moarte. Fiindcă înfioară gândul că s-ar putea să nu existe nici o “judecată de apoi”, să nu existe nimic “dincolo de acum”. Şi în foşnetul frunzelor de stejar îmbătrânite, să nu crezi altceva decât că întregul mit de la Maglavit n-a fost decât o Fata Morgana sub chipul lui Petrache Lupu. Năzuinţa unui om oropsit, care recita moralizator după întâlnirea cu “Cel de sus”: “Să fiţi credincioşi, să fiţi cinstiţi, să lăsaţi vrajbele. Să nu înşelaţi. Să nu ridicaţi mâinile împotriva celor slabi. Juraţi!”. Toată povestea de acum ştiută, ventilată excentric în presa vremii (1935), a avut o extensie teribilă spre mulţime, cu participarea activă a unor intelectuali, sub imperiul aceloraşi emoţii, sau influenţa aceloraşi momente psihologice. “Adevărata minune de la Maglavit” s-a consumat mult mai târziu, prin 1960, când Petrache Lupu, om aproape cărunt, a fost primit în cooperativa agricolă din localitate. S-a prăpădit în 1994, dar mitul de la Maglavit dăinuie.

Ca la fiecare început de toamnă, de Sfânta Maria Mică, mii de credincioşi ajung la Maglavit pentru a se ruga şi a aprinde o lumânare pentru sufletele morţilor. Şi în acest an, curtea şi împrejurimile mănăstirii au fost căutate de oameni cu credinţa că, dacă petrec câteva ore aici, vor fi curăţaţi la suflet şi binecuvântaţi tot anul care vine. Îndeosebi pentru locuitorii din Maglavit, praznicul Naşterii Maicii Domnului are o semnificaţie aparte, în aceeaşi zi fiind sărbătorită şi ziua comunei. Dar nu puţini au fost cei care au venit de la distanţe mari pentru a se ruga la biserica făcătoare de minuni. Slujba religioasă a fost oficiată de un mare sobor de preoţi, în mijlocul cărora s-a aflat IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. Profitând de soarele blând de toamnă, dar şi pentru că biserica ar fi fost neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi, slujba s-a desfăşurat în aer liber, în curtea umbrită de copacii stufoşi. Înaltul Irineu i-a îndemnat pe oameni să nu uite de biserică şi de sfintele slujbe şi să o cinstească îndeosebi pe Maici Domnului, care este mijlocitoarea rugăciunilor noastre. “Maica Domnului a devenit mamă binecuvântată care poate să îl roage pe Dumnezeu să facă din lumea noastră minuni. Cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan, ea l-a rugat pe Domnul nostru Iisus Hristos, la nunta din Cana Galileei. Oamenii era disperaţi că li se terminase vinul şi bucuria avea să ia sfârşit. Tocmai în momentul acela, Maica Domnului, care e întotdeauna grijulie cu neamul nostru şi cu toţi oamenii, a intervenit şi odată bucuria a fost negrăită. Iar cadoul participanţilor a fost vinul mântuirii, vinul cel, vinul cel bun, vinul veseliei întregului neam omenesc”, a rostit IPS Irineu.

Victor Ponta, binecuvântat de IPS Irineu

Oamenii au venit cu şi mai mare interes la sărbătoarea de la Maglavit, pentru că în mijlocul lor s-a aflat ieri şi premierul Victor Ponta. Alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, parlamentari de Dolj, dar şi maestrul Tudor Gheorghe, Victor Ponta a asistat la slujba religioasă oficiată în altarul de vară al mănăstirii care poartă hramul Naşterii Maicii Domnului. La finalul slujbei religioase IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei i-a înmânat premierului o icoană “pentru a-l ajuta în tot ceea ce întreprinde şi face”. “Pentru că aici avem ocazia să avem oaspetele nostru scump şi drag, domnul prim-ministru Victor Ponta, şi alţi câţiva colaboratori ai domniei sale, şi pe cei care ne ajută pe noi totdeauna, permiteţi-ne ca în numele obştei de aici ai Sfintei mănăstiri şi a noastră personal să îi dăm o Sfântă icoană pentru a-l ajuta întotdeauna în ceea ce întreprinde şi face pentru viaţa noastră, pentru poporul român şi să îi ajute Maica Domnului să fie aşa cum şi-a propus”, a afirmat IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei la finalul slujbei.

“Mă bucur foarte mult să fiu aici la o sărbătoare atât de mare”

La plecare, premierul Victor Ponta a afirmat că de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a dorit să fie prezent în Oltenia după ce pe 15 august de Adormirea Maicii Domnului a fost în Moldova şi Ardeal. “Mă bucur foarte mult să fiu aici la o sărbătoare atât de mare. La Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, am fost în Moldova la Putna şi în Ardeal la Nicula şi am promis Înalt Preasfinţitului Mitropolit al Olteniei că pe 8 septembrie voi fi aici. Le doresc tuturor celor care îşi sărbătoresc numele multă sănătate şi La mulţi ani”, a afirmat Victor Ponta. De consemnat este faptul că premierul Victor Ponta a refuzat mărturisit orice referinţă politică în incinta mănăstirii.

Un amfitrion destoinic: primarul Ion Dinu

Primar al comunei Maglavit, realmente îngrijită şi plăcută ochiului, Ion Dinu, pe post de amfitrion, a căutat să facă tot ce i-a stat în putinţă pentru ca oaspeţii să reţină ca agreabilă prezenţa la sărbătoarea devenită deja o tradiţie. A fost lume multă, din localitate şi împrejurimi, îngrijit îmbrăcată, circumscrisă prin atitudine, pioşenie momentului. S-a vorbit încet, în şoaptă, aşa cum se cuvine în vecinătatea imediată a unei mănăstiri. Pentru mulţi însă, sărbătoarea Sfintei Maria Mică de la Maglavit nu a însemnat doar o rugăciune la locul în care Dumnezeu s-a arătat ciobanului Petrache Lupu, minune pentru care oamenii străbat, într-o astfel de zi, chiar şi câteva sute de kilometri. Istoria spune că în 1935, la Maglavit ar fi fost şi politicianul Constantin Argetoianu, se pare ministru de Interne în acel moment. Întrebat dacă Petrache Lupu Trebuia arestat, Argetoianu ar fi spus: “De ce să fie arestat când îndeamnă oamenii să fie mai buni şi să abandoneze vrăjmăşia”. Era o înţeleaptă evaluare a unei stări de fapt la care merită reflectat şi astăzi. În zăvoiul care înconjoară mânăstirea s-au întins adevărate mese, iar grătarele s-au încins încă de dimineaţă, fiind stinse cu bere rece. Astfel că imediat după slujbă, o mare parte din mulţime s-a adunat aici formând cozi în faţa comercianţilor care nu mai pridideau cu rumenitul fripturilor. În fiecare an de 8 septembrie la slujba religioasă de la Mănăstirea Maglavit participă mii de persoane, precum şi la activităţile organizate în zonă de către autorităţile locale.

1 COMENTARIU

Comments are closed.