Premierul Victor Ponta va participa la slujba religioasă de la Mânăstirea Maglavit

0
445

Mii de oameni vin an de an, de Sfânta Maria Mică, la mânăstirea Maglavit care îşi sărbătoreşte hramul. Mulţi dintre ei ajung de foarte departe la biserica făcătoare de minuni pentru a se ruga pentru sănătate şi binele familiei, dar cei mai mulţi sunt locuitorii din Maglavit care, ca în fiecare an, şi-au sărbătorit, tot în aceeaşi zi, şi ziua comunei. Şi ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei le vorbeşte şi îi binecuvântează pe enoriaşi în fiecare an, în această zi de sărbătoare. Astăzi, președintele PSD, premierul Victor Ponta, va participa şi el la slujba religioasă de la Mănăstirea Maglavit. Liderul social-democraţilor nu este la prima sa participare, alături de soţia sa, europarlamentarul Daciana Sârbu, Victor Ponta a mai participat în alţi ani la acest eveniment religios. După „cele sfinte”, oamenii trec imediat şi la ”cele lumeşti”, în pădurea de salcâmi de dincolo de gardul mânăstirii fiind un adevărat bâlci în aer liber, unde se găsesc la discreţie mititeii şi berea la halbă. Anul trecut s-a inaugurat Muzeul Satului, un eveniment extrem de important şi cu impact solid asupra comunităţii din Maglavit. Totul  este posibil când localitatea are un primar destoinic ca Ion Dinu, o gazdă excelentă pentru vizitatorii mânăstirii şi nu numai.