Vasile Blaga sau „virtuţile” discursului abraziv

0
458

Liderul PDL Vasile Blaga, politician cu stagii şi implicit experienţă pe scena politică, dar cam din topor, cum se spune, îşi face datoria cum găseşte domnia sa de cuviinţă în perioada preelectorală. A fost vineri la Craiova şi duminică la Iaşi, unde s-a vrut mai picant decât în Bănie, la întâlnirea cu membrii şi simpatizanţii ACL. Convins, din atâtea şi atâtea bătălii politice, că în precampanie şi apoi în campanie trebuie să fii dur, „să dai cu parul” în adversar, tenorul PDL chiar asta a făcut. Numai că, aşa cum se întâmplă de regulă, causticitatea şi vehemenţa nu sunt şi semne ale profunzimii şi supleţei în gândire. Dacă afirmi, de pildă, că ordonanţa migraţiei aleşilor locali are „poate şi o latură bună: desparte bărbaţii de curve”, asistenţa se gudură, se hlizeşte, mai ales când află că „Ponta crede că va câştiga Preşedinţia cu a doua categorie”. Pe cale de consecinţă logică, parte din electoratul „de stânga” sau cel care îl va vota pe Victor Ponta, este impregnat de curve. Cam indecentă şi nefastă exprimarea la un lider politic cu scaun la cap şi nebănuit de apetenţă pentru insanităţi. Ce aşteptam de la un fost ministru de Interne şi al Administraţiei Publice Locale? Nimic altceva decât un semn că are habar că toate consiliile locale şi judeţene, după ruperea USL, au fost bulversate şi majorităţile încropite sunt fluide, pe alocuri şantajiste şi contraproductive. Cu alte cuvinte, una s-a votat în 2012 şi alta există, momentan, la nivelul entităţilor numite consilii locale şi judeţene. Ordonanţa de urgenţă privind migraţia aleşilor locali – cu aplicare temporară – survine din motive de forţă majoră, altă soluţie la îndemână nefiind decât organizarea de alegeri locale anticipate. E tot atât de morală pe cât a fost şi ruperea USL, în desconsiderarea votului popular. Cu logica asta administrativă, Vasile Blaga nu putea fi decât un ministru de resort îndoielnic, ceea ce nu părea. Nu vor pleca primari ai PDL, după toate semnalele, la PSD, ci poate la PMP, ademeniţi de cântecul de sirenă al Elenei Udrea. Deşi e puţin probabil. Dar să lăsăm „gargara asta” şi să ajungem la autorul respectivei formulări, după cum rezultă dintr-o stenogramă dată publicităţii. De Adrian Duicu de la Mehedinţi este vorba. Ce ne înştiinţează Vasile Blaga? Că „Ponta l-a primit la el în birou pe Adrian Duicu”. Nenorocire mare. Prostia asta rotundă s-a rostogolit de-a valma în media şi nimeni n-a avut chef s-o decripteze. Adrian Duicu, acum în stare de arest, era preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi şi preşedintele PSD Mehedinţi. Pentru ce a făcut pe acolo are problemele pe care le are. Deşi premierul Victor Ponta a infirmat întâlnirea respectivă, problema este următoarea: un lider naţional al PSD cum este Victor Ponta avea dreptul să se întâlnească, fie şi în biroul său de premier, cu un lider judeţean al partidului, pe deasupra învestit prin vot popular ca preşedinte al unui Consiliu Judeţean? Puteau discuta probleme de cadre şi alte minuni ale pământului. Vasile Blaga când era ministru de Interne şi al Administraţiei Publice Locale îi lua la goană pe liderii din teritoriu? Ne îndoim de aşa ceva. Într-un singur punct, altminteri deloc irelevant, Vasile Blaga se apropie de un adevăr dureros, în ceea ce priveşte tabăra adversarilor politici: „Uitaţi-vă la tinerii din PSD. Sunt mai răi decât cei bătrâni”. Prea puţin adevăr într-un jgheab de invective şi logică anacronică la un politician matur, care la doi ani după părăsirea puterii, prin moţiune de cenzură, caută să seducă electoratul, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, cu un discurs abraziv, ilogic în părţile lui esenţiale.