3 echipe, 3 eşecuri şi Liga 3

0
462

Debutul de sezon n-a fost deloc favorabil pentru echipele doljene Podari, Filiaşi şi Municipal Craiova

 

Toate echipele Doljului au pierdut în prima rundă a Ligii a III-a, două dintre ele chiar pe teren propriu. În seria a 3-a, echipa care avea cele mai mari şanse de a debuta cu dreptul, ACS Podari, a cedat acasă cu 1-0 meciul cu FCM Târgovişte, care a punctat prin Mihăilă în minutul 75. Atacantul Cristi Niculescu a avut două şanse de a marca pe final, însă n-a reuşit nici măcar egalarea. Victor Naicu a folosit echipa: Nedelcovici – Stoian, Preda, Dina, Stănia – Orban, Murgan (46 Al. Stoica 73 Luncan), Crângoiu, Răduţ – Poenaru (85 Ciocârlă), Cr. Niculescu.

La debutul în eşalonul al treilea, seria a 4-a, petrecut pe terenul greu de la Braloştiţa, cel propriu fiind în stadiul modernizării, CSO Filiaşi a cedat cu 2-1 în faţa echipei Naţional Sebiş. Bozian (52) şi I. Radu (59) au pus avantaj în favoarea arădenilor, pe care Ştoiu l-a redus cu trei minute înainte de final, când oaspeţii aveau şi un jucător mai puţin pe teren, Tothăzan fiind eliminat pentru şi-a lovit un adversar la o foarfecă. Antrenorul Gigi Ciurea a folosit echipa: Lascu – Ianâcu, Vulpe, Lupu, Neacşu – Creţu, Hrelea, Ştoiu, Dumitraşcu – Bălă, Pârvuică, pe parcurs intrând: Răducanu, Celea, Pais şi Cruşoveanu. Oaspeţii au jucat cu: Miron – Moise, Bier, Mardare, Neacşu – Ţârlea, Apostol, Lazea, Bozian – Susanu, Sulea, la pauză intrând: Tătar, Tothăzan şi I. Radu.

În aceeaşi serie, ACS Viitorul Municipal Craiova a început tot cu un eşec. Pe cocheta arenă „Municipal” din Severin, nou-promovata Minerul Mehedinţi s-a impus cu 2-0, goluri marcate de Porcescu (28) şi Boboescu (44). Reuşitele au venit în superioritate numerică pentru gazde, întrucât Gheorghiţă a fost eliminat în minutul 5 pentru o lovitură cu cotul. Gazdele l-au avut în poartă pe veteranul de 45 de ani Nedelcea şi au punctat şi prin antrenorul principal Cristi Boboescu. Când Ghihilicea a văzut şi el cartonaşul roşu de la arbitrul timişorean Horia Mureşan, pentru cumul de galbene, diferenţa era stabilită. Pentru echipa doljeană, Aşin Gavrilă i-a trimis pe teren pe: Vişanu – Grigorie (58 C. Scarlat), Gheorghiţă, Istudor, D. Mihai – Nuţă, Şerban (73 Năstase), Flori, Ţenovici (65 Ţucă), L. Scarlat – Sârmon (46 Varia). De partea cealaltă, singura echipă a Mehedinţiului aflată într-o ligă naţională a evoluat în formula:  Nedelcea – Lupu (Manda 90), Petrache, Marinaş, Iordache – Ghighilicea, Ştefan, Stanciu (86 Ilinca), Prundeanu – Boboescu, Porcescu (90 Enea).

În etapa a doua, programată la finalul acestei săptămâni, Podariul va juca la Urban Titu, Municipal Craiova primeşte vizita Bătrânei Doamne UTA, iar Filiaşiul joacă în deplasare cu Vulturii Lugoj.