Mititelu vrea 10 milioane de euro de la Găman şi Bărboianu

0
343

Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, ameninţă că Ştefan Bărboianu şi Valerică Găman vor trebui să pătească nu mai puţin de 10 milioane de euro dacă nu se alătură lotului Ştiinţei în cel mai scurt timp. „Găman şi Bărboianu trebuie să se prezinte la Universitatea şi ei ştiu asta. Dacă nu vor veni în termen de 30 de zile, li se va rezilia unilateral contractul şi vor trebui să plătească 10 milioane de euro daune. Vor fi obligaţi să facă asta cu toate pilele pe care le au ei”, a spus Adrian Mititelu. Patronul juveţilor susţine că cei doi nu au nici o şansă de a se întoarce la Dinamo, pentru că nu vrea să negocieze cu echipa care s-a aliat cu Victor Piţurcă pentru a-i lua pe cei doi fotbalişti. „Cu cei de la Dinamo nu mai am ce să discut. S-au aliat cu Piţurcă ca să-i ia pe cei doi, acum nu mai am nevoie de nimic de la ei. Am discutat o dată cu domnul Badea, însă l-am refuzat din start. I-am spus că cei doi nu vor mai juca la Dinamo”, a mai spus Adrian Mititelu.