Pieton în stare gravă după ce a fost accidentat de un şofer băut

0
305

Un bărbat de 45 de ani a ajuns, duminică, în stare gravă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce a fost accidentat de un şofer băut.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, duminică, în jurul orei 12.30, în comuna Ostroveni, pe D.N. 55 A, Stan Ciucu, de 60 de ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară Ford Transit, a pătruns pe o stradă perpendiculară cu drumul naţional, unde l-a acroşat cu partea din faţă a maşinii pe Ştefan Gabor, de 45 ani, din comuna Sîngeorgiu de Mureş, judeţul Mureş. Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului, care a fost diagnosticat cu fractură de coloană la Spitalul Dăbuleni, fiind transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ