Reţelele de contrabandişti cu ţigări destructurate de poliţişti

0
404

Peste 55.000 de pachete de ţigarete provenite din activităţi de contrabandă confiscate, 7 autovehicule indisponibilizate, 32 de persoane cercetate penal din care 10 reţinute sau arestate preventiv, cam acesta ar fi, în câteva cuvinte, bilanţul activităţilor desfăşurate de poliţiştii doljeni pe linia combaterii infracţiunilor de contrabandă cu produse din tutun, în primele şase luni ale acestui an.

Conform analizei efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, în primele 6 luni ale anului 2014 au fost constatate 2015 fapte de evaziune fiscală, mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea procentuală fiind de 38%. Un domeniu prioritar al activităţii poliţiştilor doljeni a fost şi rămâne cel al prevenirii şi combaterii infracţiunilor de contrabandă cu produse din tutun, acţiuni în care au fost implicaţi şi poliţişti de la Secţiile de Poliţie Urbane 3, 4 şi 5 Craiova.

Activităţile poliţiştilor s-au concretizat în constatarea a nu mai puţin de 30 infracţiuni de contrabandă cu produse din tutun, pentru documentarea cărora au fost întocmite 15 dosare penale, în care sunt cercetate 32 persoane. În urma administrării probatoriului în cauzele respective, s-a luat măsura reţinerii şi/sau arestării preventive împotriva a 10 persoane în sarcina cărora s-a reţinut comiterea infracţiunii de contrabandă calificată, fapte prin care s-au creat prejudicii considerabile bugetului consolidat al statului, celelalte persoane fiind cercetate în stare de libertate. „Ca şi măsuri asiguratorii, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 57.532 pachete ţigarete provenite din activităţi de contrabandă, precum şi 7 autovehicule care erau folosite de suspecţi la comiterea faptelor, unele dintre acestea fiind amenajate special pentru a fi folosite în acest scop. Aceste rezultate au fost posibile şi datorită colaborării permanente cu celelalate instituţii ale statului cu atribuţiuni în constatarea acestui gen de fapte, şi anume Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj, dar şi cu ofiţerii din cadrul SRI şi DGIPI care au oferit sprijinul de specialitate”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Peste 260.000 lei găsiţi la o percheziţie

Una dintre cele mai de amploare acţiuni s-a desfăşurat pe 17 aprilie a.c., când poliţiştii Secţiei 5 Craiova au efectuat 11 percheziţii domiciliare la locuinţele şi punctele de lucru aparţinând unor persoane despre care existau informaţii că desfăşoară activităţi ilegale de depozitare, transport şi comercializare de produse din tutun provenite din contrabandă. În urma descinderilor au fost găsite şi ridicate în vederea confiscării 8.919 pachete ţigarete diferite mărci care nu aveau aplicat timbru de marcaj fiscal sau aveau aplicată menţiunea „Dutty Free”. La domiciliul suspectei Nela Marcu s-au găsit, în plus, 266.800 lei în numerar, sumă a cărei provenienţă nu a putut fi justificată şi despre care există indicii că provine din comiterea infracţiunii de contrabandă, fapt pentru care s-a dispus confiscare în vederea continuării cercetărilor. La percheziţia făcută în locuinţa Ştefaniei Dinu, poliţiştii au observat că aceasta a aruncat de la balconul locuinţei 62 cartuşe de ţigări diferite mărci (124 pachete), cantitate ce a fost preluată de suspecţii Gimi Ciucure şi Ion Mihai, care au introdus-o într-un autovehicul Ford Galaxy cu intenţia de a o transporta la o altă locaţie. Oamenii legii i-au prins în flagrant pe cei trei suspecţi, iar în urma documentării activităţii infracţionale s-a dispus indisponibilizarea şi ulterior confiscarea autovehicului respectiv. La finalul descinderilor, la sediul Secţiei 5 Poliţie au fost conduse 22 persoane care au fost audiate, iar în urma analizării materialului probator cu procurorul de caz, s-a dispus începerea urmăririi penale „in personam” faţă de 14 suspecţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 57 de ani, toţi din Craiova, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi complicitate la contrabandă. Totodată, împotriva Ştefaniei Dinu şi Nelei Marcu s-a dispus măsura reţinerii pe bază de ordonanţă de reţinere pe 24 ore. Întreaga cantitate de ţigări, precum şi autovehiculul au fost preluate de către reprezentanţii Direcţiei Regionale Vamale Craiova, care au stabilit că, prin activităţile infracţionale desfăşurate, a fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 93.186 lei, constând în taxe vamale, accize şi impozite neachitate, prejudiciu care a fost recuperat până în prezent în proporţie de 80%, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.