Din octombrie, televiziunile trebuie să le asigure accesul la ştiri persoanelor cu deficienţe de auz

0
454


Televiziunile naţionale vor trebui să interpreteze, începând din octombrie, zilnic, în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron, cel puţin 30 de minute din programele de ştiri, pentru a ajuta persoanele cu deficienţe de auz să aibă acces la informaţii de actualitate, potrivit unui nou act normativ (Legea nr.103), care a fost publicat în Monitorul Oficial din 11 iulie. Aceasta modifică şi completează Legea audiovizualului nr.504/2002. Potrivit noii legi, „persoanele cu handicap de auz au dreptul de acces la serviciile media audiovizuale, în funcţie de posibilităţile tehnologice”. „În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficienţe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire naţională: a) vor interpreta în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puţin 30 de minute din programele de ştiri, de analize şi dezbatere pe teme politice şi/sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie; b) vor interpreta în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron programele de importanţă majoră în întregime ori rezumatele acestora”, menţionează legea. Spre deosebire de televiziunile cu acoperire naţională, pentru a asigura accesul persoanelor cu deficienţe auditive, televiziunile cu acoperire locală au de ales între a interpreta în limbajul mimico-gestual şi a titra sincron în timpul unei durate programate de cel puţin 30 de minute din programele de ştiri, de analize şi dezbatere pe teme politice şi/sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie. Noua lege va intra în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv în 11 octombrie. Totuşi, George Chiriţă, directorul executiv al Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), care reuneşte principalele televiziuni şi radiouri din România, a declarat ieri, pentru Mediafax, că această lege este inaplicabilă, pentru că nu există în legislaţia audiovizualului formularea „servicii de programe de televiziune cu acoperire naţională” şi, în plus, ea „ridică serioase probleme practice, în contextul în care în România se difuzează 296 de programe de televiziune licenţiate de CNA”. Drept urmare, George Chiriţă a menţionat că intenţionează să sesizeze Comisia Europeană cu privire la această nouă lege.