Liege, în stare de asediu pentru comemorarea a 100 de ani de la invadarea Belgiei de către Germania

0
327

Europa a comemorat ieri, la Liege (est), 100 de ani de la invadarea Belgiei de către trupele germane, o încălcare a neutralităţii regatului şi un act care a precipitat Marele Război, devenit mondial prin jocurile de alianţe. Oraşul era în stare de asediu ieri, pentru a putea garanta securitatea celor 12 şefi de stat care şi-au anunţat prezenţa, între care regele Felipe al VI-lea al Spaniei, preşedinţii francez şi german, François Hollande şi Joachim Gauck, şi prinţul William, reprezentând Marea Britanie, alături de soţia sa Kate. Austria, Armenia, Irlanda, Serbia, Muntenegru, România, Bulgaria şi Albania au fost, de asemenea, reprezentate de preşedinţii lor. Patruzeci şi trei de ţări implicate în Marele Război au fost invitate la această comemorare de regele belgienilor. “Un eveniment cu un asemenea nivel de securitate este o premieră”, a recunoscut primarul oraşului Liege, Willy Demeyer. Şase sute cincizeci de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a securiza locurile unde au avut loc ceremoniile şi traseul urmat de coloanele oficiale. Au fost poziţionaţi trăgători de elită şi două elicoptere au supravegheat din aer ceremoniile. O maşină-spion a fost trimisă la Liege pentru a controla plăcuţele de înamtriculare ale vehiculelor. Locuitorii s-au plâns că se simt foarte frustraţi în faţa acestor măsuri de securitate şi pentru că nu au putut participa la ceremonie, fiind rugaţi să rămână în locuinţele lor, cu ferestrele închise. “Unele delegaţii necesită un nivel de securitate foarte ridicat şi este mai bine să se evite să li se provoace susceptibilitatea”, a explicat comandantul Stephane Pelet, care se ocupă de conducerea operaţiunilor. Ceremoniile au început în cursul dimineţii, la memorialul interaliat de la Cointe, simbol al recunoştinţei aliaţilor faţă de oraş. Regele belgienilor Philippe a rostit o alocuţiune de deschidere. Preşedintele Hollande, preşedintele Gauck şi prinţul William au luat cuvântul ulterior. Delegaţii au mers apoi la Palatul provincial, pentru un dineu. Regele Belgiei şi soţia sa, Mathilde, s-au deplasat pe tot parcursul evenimentelor cu maşina şi nu a fost prevăzut nici un contact cu populaţia. O a doua ceremonie, franco-belgiană, este prevăzută pentru comemorarea Legiunii de Onoare franceze, acordată oraşului Liege la 7 august 1914, la trei zile după invadarea teritoriului belgian de către trupele germane. Invadarea Belgiei, la 4 august 1914, a declanşat ostilităţile din primul război mondial. Germania a încălcat neutralitatea micului regat pentru a prinde la mijloc trupele franceze, iar acest act a fost urmat imediat de intrarea în război a Marii Britanii.