Gheorghe Grigurcu revine la „Scriitori la TRADEM” cu conferinţa „Basarabia, azi”

0
492

După ce, în martie 2010, inaugura la Craiova proiectul „Scriitori la TRADEM”, susţinând o conferinţă cu tema „Intelectualii şi democraţia”, Gheorghe Grigurcu revine în cadrul acestor întâlniri lunare inițiate de Nicolae Coande. Poet, critic şi istoric literar, eseist, personalitate importantă a literaturii române, Gheorghe Grigurcuva conferenţia, de această dată, despre „Basarabia, azi”, evenimentul având loc astăzi, de la ora 17.00, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Cu același prilej, Mircea Suchici va susţine un recital la violoncel.

Gheorghe Grigurcu (n. 16 aprilie 1936, Soroca, România, astăzi în Republica Moldova) a studiat Literele la Cluj, după ce urmase liceul la Oradea. După un scurt interludiu bucureştean, a revenit la Oradea, unde a lucrat ca funcţionar la Societatea de Ştiinţe Istorice şi Filologice şi ca profesor. A devenit, apoi, pentru un deceniu, redactor la revista „Familia”, pentru ca, după ce a fost îndepărtat din redacţie, să se retragă la Tg. Jiu, unde locuieşte şi în prezent. Este director al revistei „Acolada” din Satu Mare.

Scrie de aproape patru decenii cronici literare la cărţi de poezie sau de critică, eseistică, teorie literară etc. A publicat în „Familia”, „Viaţa românească”, în „Contemporanul”, la care a fost redactor de la distanţă, de la Târgu Jiu, la „România literară”, „Convorbiri literare”. Scrie şi publică poezie, de factură modernistă, concentrată, metaforică şi conceptualizantă, subtil-livrescă, disimulând teribile fervori existenţiale şi intelectuale. Nu întâmplător compune, mai ales în ultimele perioade, aforisme.

A obţinut Premii ale Uniunii Scriitorilor din România (USR), Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, ale revistelor „Familia”, „Convorbiri literare”, „Poesis”, „Euphorion”, „Mozaic”, „Cuget liber”, Premiul Naţional „Tudor Arghezi” (Tg. Cărbuneşti), Premiul oraşului Bistriţa, Premiul „Serilor de la Brădiceni”, Premiul Festivalului Internaţional de Poezie „Emia” (Deva), Premiul Asociaţiei Culturale „Duiliu Zamfirescu” (Focşani), Premiul „Opera Omnia” al USR, Premiul „Virgil Mazilescu” (Corabia) ș.a.